Marius Lotrea. Pentru că pe 1 octombrie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Pensionarilor, majoritatea comunităţilor şi-a sărbătorit bătrânii prin diverse manifestări. Nu a făcut excepţie nici Primăria Olteniţa care le-a organizat celor care au marcat 50 de ani de căsătorie o mică petrecere, din care nu au lipsit surprizele.
Primarul Petre Ţone a organizat o tombolă cu premii importante. De asemenea, fiecare familie a primit câte 500 de lei. 31 de cupluri au participat la sărbătoarea dedicată lor, iar cei care nu au putut veni vor primi din partea primăriei aceeaşi sumă de bani plus alte câteva cadouri.
„Este o bucurie pentru noi că putem să ne arătăm recunoştinţa, prin astfel de mici gesturi, faţă de părinţii noştri. Tuturor persoanelor în vârstă le urez „La mulţi ani!” şi le transmit multă sănătate şi linişte sufletească.”, a spus primarul Olteniţei, Petre Ţone.