Cele două locuri rămase vacante în Consiliul Local Călăraşi, după demisia lui Georgel Muşat (PDL) şi decesul lui Nicolae Sima (PNȚCD), vor fi ocupate în viitoarea şedinţă de consiliu în urma acordului la care au ajuns Vasile Iliuţă, preşedinte PDL şi Alexandru Buricea, preşedinte UNPR.
Deputatul Vasile Iliuţă ne declara săptămâna trecută că va semna hârtia pentru ocuparea locurilor din Consiliul Local dacă UNPR va fi de acord să îi cedeze un loc în acest for. Conform listei de candidaţi ai APC, alianţă din care au făcut parte în 2012 PDL-UNPR-PNȚCD, locurile libere din CL ar fi revenit UNPR, însă, în cele din urmă, acestea vor fi împărţite între UNPR şi PDL. Astfel, UNPR va avea încă un consilier local iar PDL îl va ocupa, pe lângă cel din Consiliul Local şi pe cel vacant din Consiliul Judeţean. Cei nominalizaţi pentru aceste funcţii sunt Stana Hogea (UNPR) şi Alexandra Câra (PDL) pentru CL Călăraşi şi Viorel Sultan (PDL) pentru CJ.
În ceea ce priveşte posturile de consilieri ce vor fi vacantate ca urmare a excluderii lui Picu Şişman şi Nicolae Cuţăr din CL şi Nicolae Dragu din CJ, preşedintele UNPR Călăraşi, Alexandru Buricea, ne-a declarat că aici au fost propuşi Daniel Boboc şi Stan Nedelcu, respectiv Ovidiu Burlacu. Dacă înlocuirea lui Dragu din CJ nu a reprezentat o problemă pentru preşedintele PNȚCD, Gheorghe Mandache, acesta semnând procesul verbal de numire a lui Burlacu, în cazul lui Nicolae Cuţăr şi Picu Şişman, ţărănistul nu a fost de acord. Alexandru Buricea ne-a explicat că opoziţia lui Mandache este legată de faptul că fratele lui Picu Şişman, Gabi Şişman, este consilierul preşedintelui Prefab, Marian Petre Miluţ, al cărui angajat este inclusiv Gheorghe Mandache.
Buricea spune că încetarea mandatelor consilierilor nu este legată de vreun protocol electoral ci ţine de legea 393/2004 actualizată privind statutul aleşilor locali (art. 9, lit. h 1 – pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales;) şi doar desemnarea următorilor de pe listă este condiţionată de un astfel de acord scris.