În dimineaţa zilei de 01 iulie a.c., în jurul orei 07.55, M. Iulian, de 44 ani, din Municipiul Călăraşi, a condus autoutilitara marca VW pe Bulevardul Republicii din Municipiul Călăraşi, iar la intrarea în incinta unei societăţi comerciale, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure corespunzător, obligând conducătorul unei motociclete, respectiv pe P. Andrei, de 27 ani, care se afla în depăşire, să frâneze brusc pentru a evita impactul, acesta pierzând controlul motocicletei şi răsturnându-se pe partea carosabilă.
În urma accidentului P. Andrei a suferit vătămări corporale fiind internat la spital.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal.