vineri, aprilie 25, 2025
AcasăSPORTFără supărare, d-le președinte!

Fără supărare, d-le președinte!

- Advertisement -

Mircea Brânduşă. Dorinel Dincă și echipa lui au intrat în al 2-lea an de mandat în zgomot de zurgălăi, ca să nu zic de table ruginite. Unele atârnate de arbitri, altele de observatori. Și unii și ceilalți își fac meseria într-un fel sau altul. Ultimii supervizează modul în care „cavalerii” aplică legile jocului.

Practicând o „meserie” mai nuanțată, arbitrii pun în balanță promisiunile și realizările noilor COMISII. Numai că, în iarbă, aceștia se întâlnesc cu cazuri neprevăzute de regulament. Unii, la finalul jocurilor fac exces de zel și „încondeiază” jucătorii cu galben sau roșu, după caz, ca să dea bine la imagine, neținând cont că sunt oameni și că pot greși!

Iar la COMISII, uneori se aruncă „pisica” în ograda observatorului. DE CE? O întrebare RETORICĂ! Mulți cunosc răspunsul! Personal nu am date certe să pot răspunde . Doar câteva presupuneri.

Așa că mă așez nepopular în tabăra foarte restrînsă care încă mai speră că „Motanu” și echipa lui vor supraveghea atent toate cazurile ajunse pe masa comisiilor.

ASTFEL, DACĂ OFTĂM DUPĂ CAȚAROS, înseamnă că nu luăm în calcul binele fotbalului județean.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite