EVANGHELIE ZAPPA

„Pentru toţi eu sunt de obşte

Ca o zi luminătoare ”

Era joi, înainte de Duminica a 4-a din Post, a Sfântului Ioan Scărarul. Evenimentele din ultimile luni mi-au transformat vecinul, Soare, în şofer şi martor. Tocmai cu el trebuia să ajung la Broşteni de Ialomiţa. La prânz, în curtea bisericii cu trei hramuri, trebuia să mă întâlnesc cu lume bună.

De-alungul şoselei DN2A şi a râului Ialomiţa, ţăranii şi-au înşirat ogrăzile şi locurile de rugăciune şi de veci. În expoziţia de la asfalt se etalează biserici care-şi refac învelitorile, izlazuri uscate cu oi puţine, case mimând fudulia periferiei oraşului. A trecut vremea fântânilor cu cumpănă şi a locuinţelor cu polăţi, prispă şi temei. Ca şi ieri, sărăcia trece peste garduri şi închide porţile.

Între sate, lanuri de rapiţă („banii dintâi” spunea bâtul) şi ferme-capete de exploataţii agricole, avertizează că am fost plugari de seamă şi că astăzi suntem în Uniunea Europeană.

Părăsim asfaltul şi intrăm pe-un drum de ţară. Maşina ocoleşte cu greu hârtoapele şi se îneacă exact în faţa a trei cioturi de zid. Puţini ştiu că aici Istoria a fost pusă la perete. Execuţia a întârziat şi încă se aşteaptă Invierea.

Cu 12 ani în urmă, pe când Jocurile Olimpice se reîntorceau la Atena, scriam: „Evanghelie Zappa continuă să rămână pentru români, pentru ialomiţeni (la străini nu îndrăznim să gândim), un om prea puţin cunoscut, chiar prea puţin respectat. La Broşteni de Ialomiţa i-au fost răscolite mormintele lui şi apropia-

ţilor lui. O spoială de var şi un cancioc de ciment nu vor putea niciodată acoperi nevrednicia celor care aveau datoria să apere moştenirea lui Zappa. Au fost distruse zidurile falnicului conac, iar din cărămizi şi lemne „consătenii” au făcut coteţe şi şoproane (Răzvan Ciucă / director ediţie, în Nicolae Postolache, Evanghelie Zappa, de la Broşteni la Atena. Repere europene, Muzeul Naţional al Agriculturii, Ed. Star Tipp Slobozia, 2004, pp 5-6 şi p 54; v. şi reportaj foto pp 55 – 57, 143, 152 – 153 ).

*

Evanghelie Zappa s-a născut în anul 1800, la Lamporo din Epirul de nord, (Labovo, lângă Ianina, plasa Tepedelin ?), într-o familie de negustori. În vremea aceea, populaţia de aromâni era alcătuită, pe de o parte, din crescători de vite şi cărvănari din mediul rural şi, pe de altă parte, dintr-o burghezie în plin proces de afirmare în oraşe unde, mai ales în sud, grecii ocupau, din punct de vedere social, o poziţie conducătoare.

A fost Zappa aromân? În cartea pe care am tipărit-o în anul 2004, lăsându-l, din sincer respect, ca singur autor pe Nicolae Postolache, coleg de Univer-sitate, profesor de istorie la Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti, autor al primului Muzeu al Sportului din România (1971), autor a numeroase studii şi cărţi (ultima, Olimpismul în istoria civilizaţiei, 2004, un adevărat „manifest adresat omenirii contemporane” / Acad. Virgil Cândea ) ş.a., răspunsul la întrebarea de mai sus se poate citi nuanţat.

„Aromânii lui Zappa” scrie Nicolae Postolache (op.cit., p. 20), afirmaţie susţinută şi de faptul că, timp de 11 ani, până în anul 1831, Evanghelie Zappa a administrat satele vlahilor (Vlahohoria ). Influenţa pulsului dinamic al Ianinei, capitala Epirului, târg de aromâni, situat în vestul Greciei continentale, în apropierea graniţei cu Albania, nu poate fi ignorată.

„Trăitori de timpuriu în sudul Peninsulei Balcanice, – scrie Postolache – pe teritoriul de azi al Greciei, Albaniei, Bulgariei, fostei Iugoslavii şi chiar al Turciei, aromânii sunt, ca şi românii de la nordul Dunării, o ramură a aceluiaşi trunchi, urmaşi ai romanităţii orientale”. (op.cit.,pp. 22 şi urm.)

Interesează mult punctul de vedere al lui Max Demeter Peyfuss, eminent profesor la Viena şi expert în problemele balcanice. L-am cunoscut în ani consecutivi la Universitatea din Freiburg im. Br., şi am întârziat cu răbdare asupra cărţii sale, Chestiunea aromânească. Evoluţia ei de la origini până la pacea de la Bucureşti (1913) şi poziţia Austro-Ungariei ( Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994 ). „Problema etnogenezei aromâneşti (…) nu poate fi tratată separat de cea a etnogenezei românilor” (Peyfuss, op.cit., pp.17-18; N.P., op.cit., p. 24) „(…) apariţia aromânilor ca entitate etnică din punct de vedere cultural şi, mai târziu, politic, a avut caracterul unei mişcări naţionale tipice pentru secolul al XIX –lea şi nu poate fi redusă la activitatea unei propagande româneşti în Turcia, aşa cum a fost prezentată de partea greacă şi slavă ” (Peyfuss, op.cit.,pp 19-20; N.P., op.cit., p. 21).

Motivat de tradiţie şi educaţie, Zappa se alătură revoluţionarului Marcos Bociori, luând parte la luptele de la Sades, Pende, Pigadia, Riniasa, Vamades. Alături de Bociori (Botsaris) – acestuia Zappa îi va ajunge aghiotant, va primi gradul de maior şi înalta distincţie „Arhanghelul Mihail” – participă la atacul

nocturn împotriva gărzii turceşti de pe cursul râului Arta (N.P., op.cit., p.19).

Din biografia de luptător antiotoman, lui Zappa nu-i lipseşte nici participarea la Eterie (cf. Revistei Binefăcătorii Greciei, Atena, 2004:  „Prima jertfă importantă a lui Evanghelie Zappa pentru patria lui este participarea la Revoluţia din 1821, în corpurile de armată ale Botarcilor lui Nicolae Zerva şi Nacos Panuria” (N.P., op.cit.,p. 28.).

Revendicându-l pe Zappa exclusiv aromân-român, dr. Postolache nu ocoleşte răspunsul la o întrebare esenţială : „ Ce naţionalitate a avut Evanghelie Zappa ? ”.„Originea sa etnică nu are importanţă. Eroismul acestui luptător bal-canic nu are nuanţă etnică. Pot să se fălească cu el şi albanezii, şi macedonenii, şi românii, şi grecii (…). Evanghelie Zappa  aparţine prin naştere Balcanilor, iar prin cultură, mentalitate, iniţiative şi experienţă fondatoare spiritului european”. (N.P., OP.CIT., P. 29; v. Cristia Maksutovici, Neamul Ghiculeştilor, în Anuarul Albanezul, 401, Bucureşti, 1996, p. 43; v. Răzvan Ciucă, Argument, N.P.,op.cit.,

p. 5 ).

O viitoare carte despre Evanghelie Zappa nu va putea ocoli tema genealogiei eroului nostru.

Nu dispunem de informaţii exacte privind data venirii lui Zappa pe pământ românesc: 1819?, 1832/1833?. Sosise în Țara Românească, evident cu paşaport al Imperiului Otoman, pe vremea când supuşii străini se bucurau de

multe scutiri, dar şi pentru că (romanţioasă motivare) „sufletul lui era plin de iubire şi de un dor ce nu avea nume; lui îi trebuia fraţi de iubit ca mumei bune copii de dezmierdat” (V.A. Urechie, Discurs, 1 august 1867, la dezvelirea bustului lui Zappa).

La Broşteni, Zappa, om energic, fermier de talent şi întreprinzător negustor de cereale, adună o mare avere despre dimensiunile căreia aflăm doar din Testamentul lui (v. N.P., op.cit., p. 50). Ştim sigur că averea lui era estimată în vreme la mai mult de 6.000.000 de drahme, iar venitul anual se ridica la 80.000 de drahme. Legendele spun că la Broşteni, Zappa a venit cu bani câştigaţi ca pirat în zona Salonicului, că a dorit să-şi învelească palatul cu bani de aur, că a vindecat-o pe fata sultanului şi a primit recompensă pământuri întinse de la răsărit la apusul soarelui ş.a.

După 15 ani de continuă lucrare, Zappa se arată încântat de realitatea pe care o trăia: „o, cât de vrednici de respectat şi de iubit sunt aceşti români, Domnilor, şi cât le suntem datori noi, străinii care locuim aici” (N.P., op.cit., pp. 42 – 43 ).

Zappa devenise un om cunoscut. Refuzase să revină în Grecia, alegând Țara Românească ca patrie adoptivă. I-au fost apropiaţi demnitarii Al. Ghica, Gh. Bibescu, Al. I. Cuza, prim-miniştri Ioan Al. Filipescu şi Barbu Catargiu. Zappa face donaţii importante, dar şi va cumpăra moşii (N.P. op.cit.,p. 43).

Să mai amintim că C.A. Rosetti şi I. Brătianu, apropiaţi lui Zappa, fuseseră admişi în 1845 în loja masonică l Athenee des Etrangers a celor mai cunoscuţi republicani ai epocii. În privinţa posibilei sale apartenenţe la masonerie, Zappa rămâne foarte discret.

Nu doar nostalgia „cupililor de oi” din hoarele armâneşti l-au legat, până la moarte (1865), pe Zappa de vestitul Badea Cârţan şi prietenul său Ioan Cotigo.

Arendaş şi mare proprietar, Zappa nu are o atitudine contemplativă asupra foloaselor pământului. Face „observaţii asupra agriculturii grâului”, „ca de la un vechi soldat al unei patrii neavute şi fără şcoală”. Scrie chiar o lucrare, în text greco-român, Trântorul, unde arată spre „ cei ce nu iubesc munca şi nu sunt folositori societăţii”.

Ca membru al Comisiei Proprietăţii la 1848,Zappa se adresează cuviincios marilor boieri: „Întorceţi-vă privirea, Domnilor, la sătenii Români (…)”. (N.P., op.cit., p. 65 ).

Unirea din 1859 a Principatelor Române, îl face pe Zappa să ofere neamului românesc o nouă dovadă de dragoste şi recunoştinţă. Astfel, în 1860 el se adresează Domnului Al. I. Cuza cu oferta de 3000 de galbeni (monedă de aur austriacă sau olandeză, egală în Țara Românească cu 31,5 lei ), din care: 2000 la lucrarea celui mai bun Dicţionar român, 2000 pentru cea mai bună Gramatică română şi 800 pentru traduceri din autori clasici străini (N.P., op.cit., p. 76). În Testamentul său (1860), filantropul Zappa mai adaugă 1000 de galbeni anual destinaţi Epitropiei din Bucureşti şi Eforiei filologice a şcolilor pentru cultivarea şi progresul limbii române.

Donaţiile lui Zappa, urmate de cele ale lui Al. I. Cuza sau Gr.C.Rosetti, au condus la crearea în 1860 a Societăţii Literare Române, uvertura întemeierii Academiei Române.

De multă vreme lui Evanghelie Zappa îi încolţise un gând, nu de mărire, ci de folos pentru patria sa şi Europa. Astfel, printr-o petiţie datată 28 mai 1858, Zappa se adresa regelui Greciei, Othon, asigurându-l că oferă guvernului grec, ca donaţii, 400 de acţiuni pe care le avea la Societatea Elenă a Vapoarelor, în vederea constituirii unui capital din care să fondeze la Atena instituţia Olimpicelor. Instituţia urma să organizeze periodic, din 4 în 4 ani, concursuri numite „Olimpii”, începând chiar din 1859.

Zappa adaugă ofertei sale încă 3000 de galbeni (N.P. op.cit., p. 112; v. şi Z. Arsenovici, Olimpiadele moderne au fost întemeiate de un român ?, în Sportul naţional, IV, 1 din 6 ian. 1936, p. 1 ).

Zappa s-a gândit să sprijine Olimpiile printr-un complex expoziţional multifuncţional. Oferta construcţiei aşezământului, trimisă ministrului Rangabe, a fost introdusă şi în Testament. Constantin Zappa, vărul, colaboratorul său şi totodată executorul testamentar era desemnat „să clădească stabilimentul Olimpicelor (…) fără ca să lipsească ceva” (N.P. , op.cit., p.126). Construcţia Zappeio-nului – arhitectura e în stil grecesc neoclasic, cu poarta în stil corintic şi intrarea grandioasă ( v. B.G. şi N.P., op.cit., pp. 127-128) a durat aproape două decenii, inaugurarea având loc la 20 oct. 1888, şi va rămâne în veci o instituţie emblematică a Greciei.

Reluarea, începând din 1859 şi din iniţiativa lui Evanghelie Zappa, a Jocu-rilor de la Olimpia după o pauză de aproape un mileniu şi jumătate, a făcut din Atena, până în 1889, centrul vieţii olimpice a epocii moderne. Chiar dacă Olim-piile s-au desfăşuart, înghesuite de vitrege cauze interne şi internaţionale, mai mult pe străzile oraşului şi prin parcuri.

Jocurile Olimpice din anul 1896 nu numai că nu sunt primele jocuri ale epocii moderne, dar ele trebuiau să devină internaţionale încă la 1880, deci cu mult înainte de a fi cerut-o Pierre de Coubertin.

Cercetătorul american David C. Young de la Universitatea Goinsville, Florida arăta în 1991 că în a doua jumătate a veacului trecut „se produceau două  serioase şi importante renaşteri olimpice naţionale. Una era în Grecia, declanşată de Evanghelie Zappa (în 1859), iar cealaltă în Anglia, de către Wiliam Penny Brookes (în 1860). (…)Brookes a fost puternic influenţat de ideea olimpică a lui Zappa şi de jocurile greceşti moderne (…). Fără îndoială, Coubertin ştia de la Brookes despre renaşterea mişcării olimpice din Grecia şi Anglia (…)”.

Repet, am coordonat ediţia din 2004 a lucrării despre Evanghelie Zappa. Din toate punctele de vedere, ediţia din 2004 a fost superioară net ediţiei din 1996. Această afirmaţie categorică nu ştirbeşte cu nimic din meritele patriotului şi talentatului profesor Nicolae Postolache. Al VII-lea Capitol, Zappa – un nedreptăţit al istoriei ?, excelent scris, poate căpăta o finalitate recuperatorie pentru anvergura personalităţii celui care a fost Evanghelie Zappa.

Aş fi dorit să trimit aproape întreg tirajul ediţiei din 2004 la Atena, la Zappeion, acolo unde se instalase Biroul de presă a Jocurilor Olimpice. N-a fost să fie . . . Poate anul acesta, o viitoare carte despre Evanghelie Zappa – am auzit că Horia Alexandru va fi autorul ei, prefaţa semnată de Acad. Eugen Simion şi postfaţa de dr. Florin Marinescu – , va ajunge la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

*

Mă aflu în curtea bisericii cu trei hramuri: Buna Vestire, Sf. Ier. Nicolae şi Sf. Mare Mc. Gheorghe. Nu sunt singur. Pentru conformitate :

–          Horia Alexandrescu, „ziarist, director şi fondator al unor gazete din  media de după 1989, autor a 6 volume de publicistică, moderator al mai multor emisiuni de televiziune, preşedinte al Fundaţiei Române pentru Jurnalism (…) în 2004 a realizat şi moderat o emisiune la TVR, „ Cafeneaua politică ” , emisiune premiată cu Premiul pentru jurnalism „Pamfil Şeicaru . . . ” (internet);

–          Florin Marinescu, doctor în istorie, Bucureşti, cel mai bun cunoscător al arhivelor româneşti de la Muntele Athos, cercetător la Centrul de Studii Neogreceşti din Atena, membru a zece societăţi ştiinţifice, a publicat 15 cărţi în limbile greacă, română sau franceză, participant la peste 60 de congrese, colocvii sau simpozioane în Grecia, România, Italia, Franţa, au-torul unei excelente sinteze de istoria românilor (Românii. Istorie şi civili-

zaţie, Ed. Iakos, Atena, 2007, în limba greacă) ş.a. (Tabor, Tradiţie şi Ac-tualitate în Biserica Ortodoxă Română ; internet );

–          Ion Văduva, scriitor, ultima carte : Anotimpul verbului „a fi” ; depozita-

rul multor secvenţe din istoria neştiută a lui Evanghelie Zappa;

–          Ion Man, dascăl dintr-o generaţie de apostoli, autorul monografiei „Ion

Roată”;

–          părintele Costin, tânăr, în post şi rugăciune, caută bani să zugrăvească pe-

reţii bisericii unde s-a închinat Evanghelie Zappa;

–          Mihai Ghiţă, primarul comunei Ion Roată, impunător gospodar şi liberal.

Ne pozăm la mormântul funerar din marmură albă a lui Evanghelie Zappa.

Recitim dedicaţia: DIN PARTEA LUI ZAPPAS,

LUMEA SĂ AIBĂ CONCURSURI OLIMPICE.

Răzvan Ciucă,

Slobozia, aprilie 2016,

Înaintea Duminicii a 5-a din Post