Comuna Dichiseni implementează, în perioada 28.04.2014 – 15.08.2016, în parteneriat cu Consiliul Județean Călărași proiectul cu titlul – CLUB CU SPECIFIC PESCARESC în comuna Dichiseni, judetul Călărași, finanțat prin Programul Operational de Pescuit, Axa prioritară – 4 – Dezvoltarea durabilă a zonelor pescărești, măsura: 2.1.1 – Îmbunătățirea competitivității zonei de pescuit, prin investiții, în vederea îmbunătățirii mediului de viață -Strategia de dezvolatre locala integrată a zonei pescărești -DUNĂREA CĂLĂRĂȘEANĂ, contract nr.: 150/28.04.2014.
Obiectivul general presupune reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii socio-culturale (Căminul cultural din satul Coslogeni, comuna Dichiseni) prin realizarea unui cadru optim pentru diversificarea activităților în acest sens și îmbunătățirea serviciilor socio-culturale (Club cu specific pescăresc), în vederea creșterii competitivității economice la nivelul teritoriului.
Obiectivele specifice ale proiectului:
– îmbunătățire infrastructurii socio-culturale
– punerea în valoare şi creșterea potențialului economic şi social al localitătii
– dezvoltarea durabilă a mediului rural
– dezvoltarea de spații multifuncționale – spaţii de educație și petrecere a timpului liber;
– crearea unui cadru optim pentru diversificarea, pregătirea și susținerea de programe socio-culturale și pentru valorificarea tradițiilor populare în spiritul autenticității, cu accent pe domeniul pescuitului.
Pe data de 5 august 2016, în sala Clubului cu specific pescăresc din satul Coslogeni, comuna Dichiseni, s-a desfășurat o masă rotundă la care au participat reprezentați ai asociațiilor de pescari din județul Călărași, reprezentați ai autorităților locale de pe Dunăre din județul Călărași, ai Agenției de Protecția Mediului Calarasi. S-a făcut inventarierea principalelor probleme cu care se confruntă pescarii comerciali pe Dunăre.
În prezent, există 4 asociaţii profesionale în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării peştelui, recunoscute de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură:
– Pesc. Coop. Agricolă Jirlău;
– Pesc. Prod. Peşte Dunărea de Jos;
– Prod. de Peşte Famistic;
– Prod. de Peşte Cormoranul.
Pe data de 11 august 2016, în sala Clubului cu specific pescăresc din satul Coslogeni, comuna Dichiseni a avut loc un forum al asociațiilor de pescari de pe Dunărel la care au fost invitaţi să participe președinții acestor organizații, parlamentari din comisiile de specialitate din Parlament, președinții asociațiilor de comune de pe Dunăre.