Mircea Brânduşă. Aflat la aproximativ 30 km de Bucureşti şi având statut de localitate urbană din aprilie 1989, oraşul Fundulea pare condamnat să graviteze în jurul capitalei României.
Cei mai tineri dintre cei circa 6.700 de locuitori (conform recensământului din 2012 ) sunt atraşi ca de un magnet de oportunităţile celui mai mare centru urban al ţării privind piaţa muncii, educaţia, centrele comerciale, dar şi de petrecerea timpului liber.
Localitatea deţine deja câteva puncte de interes (Institutul Agricol, Campusul Liceal, Balta de pescuit, etc.) şi totuşi autorităţile locale nu vor să se mulţumească cu un statut de „periferie a capitalei” în privinţa investiţiilor, având în ultimii doi ani realizări notabile, pe lista de priorităţi regăsindu-se proiecte de o importanţă vitală pentru comunitate.
„Încă de la primul mandat (n.r. în prezent se află la al 4-lea) prioritatea mea absolută a fost să mă asigur că vom maximiza contribuţia politicii locale şi judeţene la creşterea economică a oraşului, la modernizarea infrastructurii şi la crearea de noi locuri de muncă, factori care să creeze condiţii de viaţă benefice cetăţenilor”, a precizat primarul Dorel Dorobanţu.
De altfel, din 2004, de când a fost învestit ca primar Dorel Dorobanţu, oraşul Fundulea a fost şi este într-un continuu proces de modernizare.
Cele mai semnificative realizări ale ultimilor doi ani:
- Înfiinţare şi Modernizare SAM Grup Şcolar Agricol Fundulea, proiect început în noiembrie 2014 şi finalizat în toamna 2015. Sursă de finanţare: Programul Operaţional Regional.
- Modernizare drumuri şi străzi în oraşul Fundulea, Sat Gostilele, Judeţul Călăraşi (92 % din totalul străzilor din Gostilele) Sursă de finanţare: Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
- Construire piaţă agroalimentară în suprafaţă totală de 385 mp în oraşul Fundulea. Sursă de finanţare: Buget local.
- Amenajare parc şi locuri de joacă în oraşul Fundulea.
- Extinderea reţelei de curent electric pe str. Aleea Soarelui.
- Modernizarea iluminatului public stradal prin tehnogie led.
Despre amenajarea noului parc din centrul oraşului, primarul ne-a declarat:
„Implementarea cu succes a acestui proiect a condus la creşterea suprafeţelor de spaţii verzi în oraşul Fundulea, a spaţiilor realizate pentru recreere, relaxare şi mişcare în aer liber, beneficiarii direcţi fiind locuitorii oraşului Fundulea. Totodată, proiectul a dus la asigurarea accesului tuturor copiilor la locuri de joacă sigure, diversificate pe grupe de vârste şi tipuri de activităţi recreative. Mă simt bine când văd bucuria copiilor care vin să-şi petreacă timpul liber în acest parc!”
În ceea ce priveşte modernizarea infrastructurii rutiere, Dorel Dorobanţu spune că: „modernizarea drumurilor şi străzilor din Fundulea şi Gostilele înseamnă un plus de confort pentru cetăţeni şi acces mai uşor către şi dinspre instituţiile de interes public ale oraşului. Acum se circulă bine şi satul Gostilele nu mai pare la capătul lumii.”
În viitorul apropiat, Fundulea se va dezvolta datorită proiectelor în curs de derulare, cele mai importante fiind următoarele:
- Reabilitate şi modernizare strada Muncii. Sursă de finanţare: Buget local.
- Reabilitare şi modernizare Şcoala Gimnazială nr.1 Sat Gostilele, oraşul Fundulea, Judeţul Călăraşi. Sursă de finanţare: Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)
- Asfaltare şi modernizare străzi în oraşul Fundulea, Judeţul Călăraşi (32 străzi). Sursă de finanţare: Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)
- Reabilitare, modernizare, dotare şi extindere – Casă de cultură din oraşul Fundulea, Judeţul Călăraşi. Sursă de finanţare: Compania Naţională de investiţii (CNI).
- Reabilitarea şi modernizarea unei clădiri cu două nivele având ca destinaţie noul sediu al primăriei. Sursă de finanţare: Buget local.
Peste aproximativ două luni administraţia publică locală a oraşului Fundulea va avea un nou sediu.
„Reuşita acestui proiect este un exemplu de transformare radicală a unui imobil insalubru, care nu mai putea fi folosit, într-un sediu modern al administraţiei publice locale cu încăperifoarte frumos amenajate. Din punct de vedere tehnic, totul va fi foarte modern şi va corespunde nevoilor complexe ale funcţionarilor din primărie prin care să ofere servicii prompte tuturor contribuabililor din oraş şi nu numai.”