Mircea Brânduşă. Primăria oraşului Lehliu a implementat în ultimii ani o serie de proiecte foarte importante pentru comunitate despre care primarul Iulian Iacomi precizează că sunt importante pentru locuitorii localităţilor pe care le păstoreşte. Împreună cu acesta am făcut o trecere în revistă a celor mai importante proiecte implementate de primăria pe care o conduce.
Rep: Domnule Iacomi, care credeţi că sunt principalele argumente care au contribuit la realegerea dumneavoastra ca primar?
I.I.: Implicarea mea şi a echipei cu care lucrez în dezvoltarea infrastructurii oraşului, aşa cum am promis locuitorilor. Proiecte pentru drumuri, şcoli, grădiniţe, apă-canal, extindere electrificare, modernizare iluminat stradal. Finanţări atrase din fonduri europene şi guvernamentale.
Rep: Care consideraţi că au fost cele mai importante realizări recente ale dumneavoastră ca primar? Prin ce programe au fost implementate şi care a fost valoarea fiecăruia?
I.I.: Într-o ordine aleatorie aş aminti următoarele investiţii:
Reabilitare reţea de canalizare în oraşul Lehliu-Gară, judeţul Călăraşi – PNDL II + buget local; Stadiul fizic: Emitere autorizaţie construire şi ordin de începere a lucrării, Valoarea proiectului 4.981.309,70 lei. Lucrările din proiect constau în reabilitarea reţelei de azbo prin înlocuirea acesteia cu reţea de conducte din PVC-KG, conform numărului de consumatori şi consumurilor de perspectivă, înlocuirea/punerea în siguranţă a căminelor de vizitare din beton deteriorate existente cu cămine de vizitare noi, sigilarea şi punerea în siguranţă a reţelei existente, execuţia bransamentelor la reţeaua de canalizare cu cămine din material plastic. Străzile pe care se reabilitează reţeaua de canalizare sunt: Bd Gării (780 m conducta), Orizont (201 m), Măcinului (270 m), Aleea Blocuri (169 m) Pompierilor (168 m), Crinului (254 m), Bărăganului (187 m), Soarelui (214 m), Victoriei (320 m), Farmaciei (378 m), Morii (127 m), Competrolului (1107 m), N Titulescu (494 m), total lungime canalizare 5.061 m, număr racorduri 261 buc, număr cămine 181.
Reabilitare reţea de alimentare cu apă în oraşul Lehliu-Gară, judeţul Călăraşi- PNDL II + buget local; Stadiul fizic: S-a semnat contractul de lucări, Valoarea proiectului 1.975.494,50 lei. Reabilitarea reţelei de apă prin distribuţia apei la utilizatorii din Oraşul Lehliu-Gară şi satul Răzvani (populaţie, agenţi economici şi instituţii publice), se face printr-o reţea de conducte principale şi secundare din PEID şi PVC. Conductele sunt amplasate pe următoarele străzi: Făurei (183 ml) Pompieri Dreapta (183 ml), Tufănelelor (185 ml), Pompieri Stânga (192 ml), Crinului (340 ml) Bărăganului (195 ml), Soarelui (195 ml), Victoriei (386 ml), Plopului (243 ml), Grădinari (215 ml), Competrolului (670 ml), N. Titulescu (409 ml), B-dul Gării (689 ml), total conductă: 4085 ml din care PEID D=110 mm – 3396 m şi PEID D=160 mm – 698 m, hidranţi de incendiu subterani = 51 buc, cămine de vane =20 buc, cămine de branşament = 256 buc, ţeavă branşament.
Amenajare Parc în oraşul Lehliu- Gară, judeţul Călăraşi – GAL+ buget local; Stadiul fizic: Elaborare Proiect Tehnic şi Execuţie Lucrări, Valoarea proiectului 100.000 euro. Obiectivele principale ale proiectului: realizare alei şi platforme, amplasare mobilier urban şi lucrări de agrement- bănci, coşuri de gunoi, panouri de informare, amplasare grupuri sanitare, locuri de joacă, echipament de fitness, iluminat fotovoltaic, construcţii de agrement-foişor, amenajare peisagistică.
Bazin de înot în oraş Lehliu- Gară, judeţul Călăraşi – CNI (Compania Naţională de Investiţii); Stadiul fizic: Solicitare depusă la CNI. Sala de Sport în oraşul Lehliu Gară, judeţul Călăraşi – sursă de finanţare – CNI; Stadiul fizic: Solicitare depusă la CNI.
Ketanes – Măsuri integrate pentru persoanele defavorizate din comunitatea marginalizată Răzvani – POCU (Program Operaţional Capital Uman); Stadiul fizic: Implementare, Valoarea proiectului: 17.544.546,98 lei.
Construire şi dotare Cămin Cultural , în satul Răzvani, oraşul Lehliu Gară, judeţul Călăraşi. Sursă de finanţare – CNI; Stadiul fizic: Faza de elaborare Plan Urbanistic Zonal.
Extindere alimentare cu energie electrică, Cartier Nou, Zona de N. Sursă de finanţare – FDI (Fondul de Dezvoltare şi Investiţii; Stadiul fizic: Faza de scoatere teren din circuitul silvic şi eleborare PUZ. Valoarea proiectului: 3.000.000 lei.
Modernizare străzi în oraşul Lehliu Gară, sat Răzvani şi sat Buzoieni. Sursă de finanţare – FDI; Stadiul fizic: Elaborare studiu de fezabilitate; Valoarea proiectului: 33.644.727 lei.
Extindere reţea canalizare în satul Răzvani – POIM (Progamul Operaţional de Infrastructură Mare); Stadiul fizic: Elaborare studiu de fezabilitate.
Extindere reţea alimentare cu apă şi canalizare în Lehliu Gară. Sursă de finanţare – POIM; Stadiul fizic: Elaborare studiu de fezabilitate.
Extindere reţea alimentare cu apă în Buzoieni. Sursă de finanţare – POIM; Stadiul fizic: Elaborare studiu de fezabilitate.
Extindere Staţie de epurare Lehliu Gară. Sursă de finanţare – POIM ; Stadiul fizic: Elaborare studiu de fezabilitate.
Extindere reţea de alimentare cu gaze naturale în satul Răzvani – Sursă de finanţare – Buget operator şi buget local/ FDI; Stadiul fizic: Elaborare studiu de fezabilitate, Valoarea proiectului: 3.000.000 lei.
Înfiintarea distribuţiei de gaze naturale în sat Răzvani, oraş Lehliu-Gară, jud. Călăraşi presupune realizarea unui sistem de alimentare cu gaze naturale a consumatorilor din zona sus menţionată. Obiectivul investiţiei este realizarea unei investiţii durabile care va fi integrată în infrastructură existenţa şi corelată cu investiţiile viitoare, în vederea conformării cu cerinţele legislaţiei în vigoare. Pentru realizarea sistemului de alimentare cu gaze naturale s-a avut în vedere adresa SC MEGACONSTRUCT SA cu privire la posibilitatea tehnică de racordare la sistemul de distribuţie gaze existent.
Modernizare străzi în oraşul Lehliu Gară şi satele Răzvani şi Buzoieni. În cadrul acestui proiect se propune modernizarea străzilor, printr-un sistem rutier ce ţine cont de zestrea actuală a străzilor, inclusiv transferul de pe o stradă pe altă a materialului pietros recuperat.
Înfiinţare bază sportivă tip I în oraşul Lehliu Gară. Obectivul de investiţii este o sală de sport realizată după un proiect tip, în cadrul subprogramului Săli de sport, realizat prin cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social derulat de Compania Naţională de Investiţii S.A. Sala de sport are un regim de înălţime P+1 astfel încât partea de la parter este dedicata sportivilor şi activităţilor sportive, iar partea de la etaj este dedicată spectatorilor. De asemenea, ea este dimensionată astfel încât să poată fi utilizată pentru mai multe discpline sportive, existând marcaje cu distanţele de siguranţă aferente care permit practicarea de sporturi precum baschet, tenis sau volei. Sala dispune de o tribună cu 180 locuri, vestiare pentru sportivi şi grupuri sanitare pentru public. Aceasta este destinată uzului didactic cu posibilă utilizare publică în perioadele de vacanţă sau la sfârşit de săptămâna. Totodată, sala poate fi utilizată şi pentru activităţi non-sportive de genul celor culturale sau recreative (serbări, prelegerilor, expoziţii etc.).
Bază sportivă de Tip I din Oraşul Lehliu Gară. Caracteristicile Bazei Sportive de Tip I Stadion sunt:
-suprafaţa necesară construirii – 13.202 mp;
-teren de fotbal omologat UEFA cu nocturnă şi tribune pentru 500 de spectatori;
-teren sportiv mic pentru minifotbal, baschet, handbal si tenis;
-clădire pentru vestiare;
-parcare auto.
Valoarea totala a investitiei este de 1,6 milioane de euro.
Rep: Ce proiecte v-aţi propus pentru următorii ani din acest mandat?
I.I.: Modernizarea infrastructurii stradale în zona blocurilor; Creşterea gradului de utilizare a internetului în şcoli şi grădiniţe; Eficientizarea gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public stradal; Finalizarea intabulării prin emiterea cărţilor funciare şi a titlurilor de propietate.
Rep: Care credeţi că vor fi principalele provocări în calea realizării acestor noi proiecte?
I.I.: Competiţia din cadrul programelor de investiţii prin fondurile europene, Fondul de Mediu, Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny şi P.N.R.R.
Rep: Ce surse de finanţare plănuiţi să accesaţi pentru proiectele pe care le aveţi în plan?
I.I.: Fonduri europene; Fondul de Mediu; Infrastructură prin Compania Naţională de Investiţii; Bugetul local; Fonduri de la Consiliul Judeţean şi nu în ultimul rând fonduri guvernamentale.
Rep: Care sunt iniţiativele pe care vă doriţi să le continuaţi în acest mandat?
I.I.: Implementarea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale.
Rep: Care sunt principalele concluzii din experienţa de primar de până acum?
I.I.: Simplu: fără accesarea fondurilor europene şi susţinerea finanţărilor prin programele promovate de guvern, investiţiile nu pot fi făcute doar din bugetul primăriei.