Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, s-a întâlnit astăzi cu fosta mare glorie a canotajului românesc, actuala președintă a Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă.
Discuțiile s-au axat pe soluțiile privind integrarea bazei de canotaj din Călărași, de pe malul Borcei, acolo unde se vor realiza Portul Turistic și Promenada.
„O onoare pentru județul Călărași să primească vizita celei mai bune canotoare, Elisabeta Lipă, președinta Federației Române de Canotaj.
Am reușit să purtăm discuții importante privind baza de canotaj de la Călărași și integrarea clădirii în proiectele de turism, Promenada și Portul Turistic.
Ne dorim un parteneriat cu Ministerul Sportului ca obiectivele pe care le avem în derulare pentru dezvoltarea turismului să nu afecteze viața sportivă a copiilor campioni de la caiac canoe și canotaj.
O plăcere să o revăd pe Adela Alexe, călărășeanca noastră care a înființat pe lacul Snagov cea mai frumoasă bază sportivă și prin grija căreia reușim să facem lucruri frumoase în domeniul sportiv.”, a declarat Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași.