La data de 3 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, au dispus continuarea urmăririi penale față de bărbatul de 35 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus
în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.
La data de 4 martie a.c., instanța a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30
de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența
alcoolului sau a altor substanțe.
Reamintim faptul că, la data de 23 februarie a.c., în jurul orei 14:50, polițiștii din
cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au efectuat semnalul regulamentar de
oprire unui autoturism.
Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul polițiștilor, s-a procedat
la urmărirea acestuia, iar după o distanță de aproximativ 5 km aceștia au reușit blocarea
autoturismului și imobilizarea conducătorului auto, acesta fiind încătușat și condus la
sediul poliției.
Cu ocazia legitimării, a fost identificat șoferul, un bărbat de 35 de ani, din comuna
Sărulești, județul Călărași.
Totodată, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o
valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital,
pentru recoltarea unor mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.