Mircea Brândușă. Am discutat cu primarii călărășeni despre aşteptările pe care le au de la Guvern României. Şi acestea sunt mari. Edilii îşi doresc ca atragerea de fonduri europene să devină o prioritate naţională, iar domeniile educaţiei şi sănătății să fie prioritare.
Ovidiu Iosif Gurlui, primarul din Belciugatele, speră ca Guvernul să ţină cont de solicitările fiecărei primării în parte.
„Faptul că se respectă protocolul încheiat acum 4 ani este un semnal clar pentru români că această coaliţie funcţionează în continuare şi sperăm să se găsească soluţii pentru rezolvarea crizelor care au apărut în această perioadă. Guvernul are obligaţia de a găsi soluţii pentru rezolvarea crizelor sociale. Oricât ne-am dori noi, banii nu ajung niciodată.
Eu am speranţa că, în funcţie de solicitările pe care le vor face comunele şi de urgenţele fiecărui UAT în parte, se va ţine cont măcar pentru cofinanţări, pentru a se închide toate proiectele pe fonduri europene.″, a precizat primarul Ovidiu Gurlui.
Cât privește cele două tururi de scrutin pentru alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai, domnia sa a adresat un mesaj concetățenilor săi:
„Stimați locuitori ai comunei Belciugatele, în luna mai va trebui să mergem la vot pentru a ne alege președintele. Sunt încrezător că în cele două scrutine electorale care urmează, cu sprijinul dumneavoastră, coaliția PNL-PSD-UDMR va câștiga!
Personal îmi doresc ca în mandatul noului președinte Crin Antonescu să continui investițiile și atragerea fondurilor europene în comuna noastră, iar pentru asta avem nevoie să arătăm sprijinul nostru și să susținem acest candidat.
Vă mulțumesc celor care mi-ați acordat în vara trecută votul de încredere și vă cer respectuos să mergem până la final, umăr la umăr, având ca obiectiv dezvoltarea comunității noastre!”