Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Judeţean Călăraşi a efectuat verificări la faţa locului până la această dată, pentru un număr de 26 de exploataţii pentru speciile ovine şi caprine din eşantionul de control pentru care au fost depuse cereri de solicitare a Plăţilor naţionale directe complementare, sector zootehnic, în anul 2013.
Pentru judeţul Călăraşi, eşantionul de control cuprinde 29 de exploataţii, cu un total de 9.686 animale (8.481 ovine şi 1.205 caprine). Până la data de 01 iulie 2013, au fost verificate 7.893 de animale solicitate, din care au fost confirmate 7.512 de capete, ovine şi caprine. Diferenţa de 381 animale fiind inexistente în exploataţii. Totodată, din totalul de 7.512 animale confirmate, s-a constatat că un număr de 156 de capete ovine/caprine, nu au fost crotaliate conform legislaţiei în vigoare (acestora lipsindu-le câte o crotalie). În cadrul controlului la faţa locului echipele de control APIA Centrul Judeţean Călăraşi verifică conform procedurilor specifice de lucru, următoarele elemente:
a) existenţa reală a efectivului total de animale pentru care s-a solicitat prima pe cap de animal;
b) identificarea animalelor în conformitate cu legislaţia în domeniu, după cum urmează:
– identificate cu o crotalie auriculară simplă, având imprimat un cod unic de identificare a animalului, în cazul animalelor născute până la 1.01.2008;
– identificate cu două crotalii auriculare simple, având imprimat acelaşi cod unic de identificare a animalului, în cazul animalelor născute în perioada 1.01.2008 – 31.12.2009;
– identificate cu o crotalie auriculară simplă şi o crotalie auriculară electronică, ambele conţinând acelaşi cod unic de identificare a animalului în cazul animalelor născute începând cu data de 1.01.2010.
c) corespondenţa dintre efectivul înscris în cerere şi efectivul existent în exploataţie, la data controlului.
Efectivul de femele ovine/caprine pentru care au solicitat prima trebuie să fie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere, pe perioada de retenţie, respectiv până la data de 3 august 2013 inclusiv. Animalele găsite la control fără numere de identificare (crotalii) sau incorect identificate sunt animale nedeterminate, care generează penalităţi sau excluderi de la plată, după caz. În cazul în care solicitantul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat primă pe cap de animal devine neeligibilă. Termenul limită până la care echipele APIA pot efectua controlul la faţa locului, în exploataţiile de ovine şi caprine este 3 august 2013.