sâmbătă, aprilie 26, 2025
AcasăACTUALITATEAlin-Bogdan Drăgulin, director A.D.I. ECOAQUA: „Am început procedura de atribuire a contractului...

Alin-Bogdan Drăgulin, director A.D.I. ECOAQUA: „Am început procedura de atribuire a contractului de asistenţă tehnică”

- Advertisement -

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECOAQUA are ca scop reglementarea, înfiinţarea, finanţarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional destinate înfiinţării, modernizării şi dezvoltării sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului realizat, pe baza strategiei de dezvoltare.

În prezent, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “ECOAQUA” are, în prezent, 38 membri din două judeţe, respectiv judeţul Călăraşi cu 29 localităţi şi judeţul Ialomiţa cu 8 localităţi.

În ultimul an, A.D.I. Ecoaqua a trecut printr-un amplu proces de extindere, astfel că, în componenţa A.D.I. se mai regăsesc 31 de comune, din care 24 sunt din judeţul Călăraşi după cum urmează:  Șoldanu, Chirnogi, Belciugatele, Chiselet, Crivăţ, Dor Mărunt, Dorobanţu, Independenţa, Luica, Nicolae Bălcescu, Plătăreşti, Radovanu, Săruleşti, Spanţov, Ulmu, Vasilaţi, Gârbovi, Fundeni, Grădiştea, Gurbăneşti, Lehliu, Mitreni, Nana, Tămădău Mare şi 7 comune din judeţul Ialomiţa: Alexeni, Manasia, Reviga, Coşereni, Gârbovi, Grindu şi Ion Roată.

Ecoaqua SA a început procedura de atribuire a contractului de asistenţă tehnică în valoare de 7.500.000 de euro, confinantat de A.D.I. Ecoaqua cu 1%.

„În data de 17 decembrie 2014 a avut loc deschiderea ofertelor şi urmează începerea procedurii de selecţie. De altfel, contractul de asistenţă este o primă etapă în vederea obţinerii finanţării pentru realizarea proiectelor de alimentare cu apă şi canalizare. Aceste proiecte au o valoare estimată de 170.000.000, proiectele fiind realizate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020”, a declarat pentru Obiectiv, directorul executiv al A.D.I. Ecoaqua Călăraşi, Alin-Bogdan Drăgulin.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite