Poliţiştii călărăşeni au desfăşurat acţiuni, în perioada 28 februarie – 02 martie a.c., pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranţă civică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale care s-ar putea produce în zona discotecilor şi barurilor din mediul rural.
La acţiuni au participat poliţişti de ordine publică şi de la rutieră, fiind atrase şi alte forţe. Oamenii legii au verificat 162 de persoane, au constatat 7 infracţiuni şi au aplicat 122 de sancţiuni contravenţionale.
Dintre sancţiunile aplicate, 46 au vizat încălcări ale Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 2la Legea12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 95la OUG195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
10 conducători auto au fost amendaţi pentru consum de alcool şi 37 pentru depăşirea limitelor legale de viteză.
Valoarea totală a amenzilor este de 59.665 lei, poliţiştii luând măsura reţinerii a 10 permise de conducere şi a 4 certificate de înmatriculare.
Exemple:
– A fost depistat C. Sorin, de 17 ani, din comuna Nana, care conducea un autoturism, sustras din curtea locuinţei unchiului său. La cei 17 ani, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal.
– N. Marius, de 28 ani, din comuna Dragalina, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism, pe raza localităţii de domiciliu, fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal.
– Poliţiştii l-au identificat pe T. Tudorel, de 39 ani, din comuna Dorobanţu, în timp ce conducea un moped neînregistrat şi fără să posede permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal.