Secţia de Box a Clubului Sportiv Municipal Călăraşi a obişnuit fanii acestui sport cu rezultate foarte bune obţinute la aproape toate competiţiile la care a participat. Nici săptămâna trecută nu a făcut excepţie, sportivii călărăşeni fiind la înălţime.
„A fost o săptămână plină pentru secţia de BOX a CSM Călăraşi, o săptămână cu competiţii la juniori, tineret şi seniori, o săptămână în care boxul călăraşean a demonstrat, din nou, că are viitor şi că e un sport care tot timpul aduce rezultate frumoase pentru oraşul Călăraşi, sport unde se demostrează că se munceşte cu pasiune şi se pune suflet!
CUPA ROMÂNIEI pentru TINERET, Piatra Neamţ
O noua generaţie, acelaşi rezultat – CSM Călăraşi – Locul I pe echipe, 4 participanţi – 4 finalişti, 2 medalii de AUR (Vişan Antonio – 52 kg, Vişan Mark-60 kg) şi 2 medalii de ARGINT (Cristea Jean – 56 kg, Haiduc Vlad – 69kg).
TURNEU INTERNATIONAL pentru JUNIORI, Republica Moldova-Tiraspol
Dobre Tavi (46kg) – Locul I şi premiul special din partea organizatorilor. O comportare de excepţie care arată că reprezintă un sportiv de mare viitor, sportiv care, cu siguranţă, va aduce mari performanţe pentru oraşul nostru.
TURNEU INTERNAȚIONAL pentru SENIORI, Franţa-Paris
Costea Daniel şi Constantinov Cristian au făcut un turneu bun în compania unor adversari valoroşi, turneu care a avut la start reprezentanţi din 15 ţări şi unde au luat medalii de bronz, dar au arătat că au potenţial şi pot aduce rezultate mari la nivel de seniori pentru secţia de box a CSM Călăraşi.
Felicitări sportivilor pentru aceste frumoase rezultate, felicitări antrenorilor pentru pasiune şi dorinţă, felicitări domnului director, Dumitru Chirilă, pentru că face posibil ca aceste rezultate să se obţină.” – facebook/boxcsmcalarasi.