joi, martie 13, 2025
AcasăCOMUNITATECălăraşiul este primul municipiu reședință de județ din Regiunea Sud-Muntenia care s-a...

Călăraşiul este primul municipiu reședință de județ din Regiunea Sud-Muntenia care s-a înscris în cursa de obținere a finanțării pentru anveloparea blocurilor

- Advertisement -

Conform planificării, în data de 30 aprilie a.c., U.A.T. Municipiul Călărași a depus prima cerere de finanțare privind anveloparea blocurilor de locuințe, fiind astfel primul municipiu reședință de județ din Regiunea Sud-Muntenia care s-a înscris în cursa de obținere a finanțării acestui tip de proiecte cu bani europeni.

Aplicația cu titlul “Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe A9, A20, A21 și A23 din municipiul Călărași”, care vizează 4 blocuri cu 128 apartamente, este depusă spre finanțare prin PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL 2007-2013, Axa Prioritară 1 “Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor-poli urbani de creștere”, Domeniul Major de Intervenție 1.2 ”Sprijinirea investițiilor în eficiență energetică a blocurilor de locuințe”.

Valoarea totală a proiectului este de 2.511.598,40 lei, inclusiv T.V.A. (din care 1.372.652,60 lei constituind asistență financiară nerambursabilă); 20% reprezintă co-finanțarea asigurată de aplicant (Municipiul Călărași) și alți 20%, co-finanțarea asigurată de Asociația de Proprietari nr. 7.

Municipiul Călărași va plăti în primă fază atât contribuția proprie cât și contribuția asociației de proprietari, urmând ca după implementarea proiectului să înceapă recuperarea într-o perioadă de 5 ani, în rate lunare egale, a sumelor datorate de către proprietari.

Acest proiect se înscrie în lista inițiativelor și preocupărilor Primăriei Călărași de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor municipiului, precum și a aspectului urbanistic, atât în centrul orașului cât și în celelalte zone, prin proiectele care vor urma.

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite