Conform informaţiilor postate pe site-ul Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Călăraşi, www.ambulanţacalarasi.ro, aflăm că managerul general interimar al serviciului, Marius Manea, are un câştig salarial de 4485 lei, directorul medical, dr. Cristina Georgiana Constantin 6889 lei, iar directorul economic şi cel tehnic în jur de 3300 de lei.
Cifrele nu sunt deloc de neglijat, în condiţiile în care nici asistenţii medicali nu o duc rău. Veniturile acestora se încadrează între 1720 şi 2949 de lei, ambulanţierii câştigă între 943 şi 2600 de lei, iar şoferii între 1273 şi 1524 lei.
Medicii specialişti se pot lăuda şi ei cu venituri ce ajung până la 5277 de lei, pe când unii medici rezidenţi încasează cele mai mici venituri din cadrul SJA Călăraşi, între 915 lei şi puţin peste 1500.
În organigrama instituţiei postată pe acelaşi site se arată că, la compartimentul asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical asistat, din 99 de posturi aprobate sunt ocupate 78, iar în cadrul dispeceratului medical 17 posturi sunt ocupate din 20 aprobate.
În prezent, Serviciul Judeţean de Ambulaţă Călăraşi are în subordine alte 5 substaţii şi anume Olteniţa, Lehliu, Budeşti, Fundulea şi Dragalina.