Lumina Frumuşani – CSM Olteniţa 0-2 (0-1)
Presată de zestrea subţire de puncte, Lumina Frumuşani era obligată să treacă de lider. Mai ales că scepticii puneau parcursul bun al echipei antrenate de Lican pe seama adversarilor slabi pe care i-a întâlnit. „Să-i vedem când or juca şi ei cu cineva. Uite, de exemplu, etapa viitoare la Frumuşani, cu echipa care era să încurce Frăsinet-ul.”, am auzit de pe margine la Olteniţa cu o săptămână în urmă. Mai nimic despre filozofia jocului lui Lican, nici un cuvânt despre principiile unei trupe care se mişcă natural în 4-3-3, care pasează, care ţine echipa scurtă, care face presing în terenul advers, indiferent de numele adversarului. Şi a venit ora jocului de la Frumuşani. Principiile au rămas aceleaşi. O încântare să vezi pe aici, pe la noi în judeţ, cu atât mai mult în Liga a V-a, o echipă dornică să facă performanţă, fără să fie observată altfel decât prin prisma rezultatelor sau a poziţiei din clasament. În plus faţă de partida cu Luica însă, maestrul de pe bancă a mai încercat ceva: l-a transformat pe Tilintoi într-un vârf atipic. Acel nr. 9 fals a coborât pe gazonul din Frumuşani, a jucat acolo în centrul atacului, dar fără să se sprijine pe masivii stoperi adverşi, ci să coboare mereu spre mijlocul terenului. Şi rezultatul s-a văzut. Cu versatilitatea sa, Tilintoi a făcut des rocada cu un Udrişte tonic, creând panică printr-o defensivă aflată în ceaţă, atât la propriu cât şi la figurat. În min. 29, în urma unei centrări de pe stânga a lui Catană, Tilintoi pune latul şi stabileşte scorul la pauză. Pentru golul marcat în prima repriză, Lican fiul (cel mai constant de pe teren) şi coechipierii săi au construit cu migală nu mai puţin de 9 ocazii. Ceaţa densă din atmosferă a rămas prezentă în jocul gazdelor şi în actul 2. Nici la 0-1, Frumuşani nu a avut reacţie creându-şi o singură ocazie de egalare în min. 67, irosită cu nonşalanţă de Savu. În schimb, oaspeţii şi-au creat alte 11 ocazii. Aşa s-a născut şi faza din min. 74 când Porumbel a luat o acţiune pe cont propriu, a driblat tot ce i-a ieşit în cale şi a înscris cu un şut superb de la 25 metri. Olteniţa a obţinut o victorie care o menţine pe piscul clasamentului în timp ce la Frumuşani s-a stins lumina, echipa rămâne în haos spre disperarea antrenorului Liţă.
Viola Ştefăneşti a pierdut al 12-lea joc din campionat, 1-5 la Dorobanţu. În drum spre Budeşti, Rapid Răzvani a deraiat şi pierde jocul cu 0-3 la masa verde. „Unioniştii” din Spanţov s-au predat cu 1-3 la Şoldanu. Rapid Vasilaţi garează pe linia 9 după înfrângerea cu 1-2 la Luica. Belciugatele câştigă cu 3-0 la masa verde, după ce în teren a pierdut cu 2-3 la Crivăţ. Mitreni pierde meciul cu Frăsinet la masa verde pentru lipsa asistenţei medicale. Ultima etapă din tur programează duminică jocurile: Frăsinet-Dorobanţu, un joc echilibrat, cu un rezultat incert. Olteniţa-Mitreni, 1 solist. Puţine şanse pentru Frumuşani la Belciugatele. Crivăţ încearcă să prindă Rapidul de Vasilaţi. Spanţov-Luica, derby-ul rundei, meci de 1X2. Răzvani-Şoldanu, cu gazdele uşor favorite. Va reuşi Viola Ştefăneşti primele puncte în acest tur de campionat? Adversar – CS Budeşti.