Rodica Zaharia. Un tricolor de 150 de metri lungime a fost desfăşurat în seara zilei de duminică, 24 august, de voluntari şi susţinători ai „Platformei Unioniste Acţiunea 2012”, filiala Călăraşi.
Unioniştii şi simpatizanţii s-au deplasat cu tricolorul pe traseul Orizont – Parcul Central, manifestarea făcând parte dintr-o campanie amplă, intitulată „Lunile Tricolorului”, ce are drept scop promovarea unităţii naţionale printr-o serie de acţiuni specifice care au loc pe ambele maluri ale Prutului.
Acţiunea s-a desfăşurat concomitent în alte 9 oraşe din ţară.
Platforma Unionistă Acţiunea 2012 este o coaliţie de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România. Astfel, Acţiunea 2012 militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat.
Evenimentul s-a încheiat cu lansarea câtorva zeci de lampioane şi cu un foc de tabără pe Plaja Mare din municipiul Călăraşi.
Primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, a întâmpinat convoiul în Parcul Central al Călăraşiului, salutând iniţiativa unioniştilor. Totodată a oferit reprezentanţilor asociaţiei placheta reprezentativă şi steagul municipiului Călăraşi pentru a arăta susţinerea călărăşenilor faţă de acţiunile Platformei Unioniste, menţionând totodată că va încerca să fie prezent la cea mai mare acţiune a asociaţiei stabilită pentru 12 octombrie, la Bucureşti.