Cenaclul literar-artistic „Phoenix” continuă proiectele culturale. Săptămâna trecută, reprezentanţii acestuia au vizitat Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Ciocăneşti.
Timp de aproximativ o oră, au fost citite creaţii proprii şi cele ale unor poeţi români, cunoscuţi. Auditoriul a fost atent, iar la îndemnul conducerii centrului, la următoarea vizită, câţiva dintre participanţi vor recita versuri, membrilor cenaclului „Phoenix”.
„Vă mulţumim frumos că v-aţi gândit la noi. Astfel de momente sunt importante pentru ei. Încercam să avem activităţi care să-i integreze, să-i facă să mai uite de suferinţele pe care le au.”, a precizat Cornelia Toma, coordonatoarea Centrului de Îngrijire şi Asistenta Ciocăneşti.
În luna ianuarie, membrii Cenaclului „Phoenix”, înfiinţat sub egida Centrului Cultural, au vizitat şi Căminul de Bătrâni „Antim Ivireanul”, iar pe viitor vor fi prezenţi la manifestările socio-culturale din Călăraşi.