Rodica Dohot. În cadrul solicitării de propuneri de proiecte pentru Programul Operaţional pentru Pescuit, Axa prioritară 4 – Dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti, măsura 2.1.1 – Îmbunătăţirea competitivităţii zonei de pescuit, prin investiţii, în vederea îmbunătăţirii mediului de viaţă din cadrul Strategiei de dezvoltare locală integrată a zonei pescăreşti „Dunărea Călărăşeană”, Dichiseni intenţionează se depună, în calitate de solicitant eligibil, proiectul „Înfiinţare Club cu specific pescăresc, satul Coslogeni, comuna Dichiseni”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Călăraşi. Obiectivul general al proiectului este reprezentat de reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii socio-culturale prin realizarea unui cadru optim pentru diversificarea activităţilor şi creşterii competitivităţii economice la nivelul teritoriului Dunărea Călărăşeană. Proiectul presupune atingerea următoarelor unor obiective specifice şi anume îmbunătăţirea infrastructurii socio-economice locale, punerea în valoare şi creşterea potenţialului economic şi social al localităţii, respectiv al zonei, dezvoltarea durabilă a mediului rural, dezvoltarea de spaţii multifuncţionale de educaţie şi petrecere a timpului liber, cu specific pescăresc, crearea unui cadru optim pentru diversificarea, pregătirea şi susţinerea de programe socio-culturale şi pentru valorificarea tradiţiilor populare în spiritul autenticităţii, cu accent pe domeniul pescuitului.
Grupul ţintă este reprezentat de administraţia publică, locuitorii comunei, precum şi sectorul pescăresc din zonă.
Activităţile de bază ale proiectului vor fi următoarele:
– Achiziţia şi elaborarea documentaţiei necesare depunerii proiectului şi asistenţă tehnică pe perioada derulării investiţiei;
– Achiziţia publică de lucrări şi servicii;
– execuţia lucrări de reabilitare, modernizare şi dezvoltare infrastructură socio-culturală şi amenajarea Clubului cu specific pescăresc;
– vizibilitatea proiectului;
– promovarea obiectivului de investiţii şi a specificului său;
– monitorizare, audit şi evaluare.
Proiectul are o valoare totală de de 230.000 euro (968.300 lei), iar durata acestuia este de 2 ani. Consiliul Judeţean Călăraşi va sprijini din punct de vedere tehnic si logistic implementarea acestui proiect. Un prim pas pentru acest proiect a fost deja făcut, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Călăraşi a fost aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea asocierii în parteneriat a Judeţului Călăraşi cu Comuna Dichiseni, pentru depunerea proiectului „Înfiinţare Club cu specific pescăresc, satul Coslogeni, comuna Dichiseni”, în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit, Axa prioritară 4 – Dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti, măsura 2.1.1 – Îmbunătăţirea competitivităţii zonei de pescuit, prin investiţii, în vederea îmbunătăţirii mediului de viaţă din cadrul Strategiei de dezvoltare locală integrată a zonei pescăreşti „Dunărea Călărăşeană”.