Duminică, 28 decembrie, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a adunat laolaltă aproximativ 200 de membri UNPR, dar și pe principalii lideri de partide din județ și reședința de județ, într-o petrecere de sfârșit de an, la Restaurantul Queen.
Denumită ”Crăciunul UNPR”, petrecerea s-a vrut, conform declarațiilor edilului, un ”Crăciun al tuturor”, având în vedere invitația adresată tuturor liderilor politici călărășeni.
Au răspuns pozitiv invitației primarului Drăgulin, vicepreședinte național al UNPR, președintele Organizației Județene Călărași a PSD, Dan Cristodor, președintele Organizației Municipale Călărași a PSD, Marius Dulce, copreședintele Organizației Județene Călărași a PNL, deputatul Vasile Iliuță, președintele interimar al Organizației Municipale a PNL, Viorel Ivanciu, președintele Organizației Județene Călărași a PC, Bogdan Georgescu, președintele Organizației Județene Călărași a PMP, Dragoș Coman, președintele Organizației Municipale Călărași a PP-DD, Auraș Ionescu și președintele Organizației Județene Călărași a PAS, Leonida Jecu.
Petrecerea s-a întins pe parcursul a multor ore de distracție, alături de primarul Daniel Drăgulin fiind și deputatul Aurel Niculae, liderul interimar al Organizației Județene Călărași UNPR, consilieri locali ai partidului, lideri de organizații, dar și reprezentanți ai mass-mediei locale.
În debutul petrecerii, un grup de copii talentați ai Palatului Copiilor a colindat.