Sorin Anghel. Nici în 2014, fotbalul nu este o prioritate la Călăraşi. Mă uit peste bugetul Dunării şi observ că Răuţă n-are şanse prea mari de a transfera fotbalişti de valoare, motiv pentru care îmi permit să cred că va fi un antrenor oarecare în istoria clubului condus de către bunul său prieten Costică Ştefan. Performanţa fotbalistică nu este un obieciv de interes public.
Încă din secolul trecut, Dunărea nu a reuşit să se organizeze la nivel local astfel încât să atace decisiv bătălia pentru Liga a 2-a. În aceste condiţii, echipa nu a reuşit altceva decât să-i adoarmă cu jocul său pe cei câţiva cetăţeni care mai suferă alături de gruparea galben-albastră. Ca să nu simtă prea tare durerea, publicului îi mai sunt citite din când în când basme cu antrenori valoroşi şi jucători de mare valoare.
Cu performanţe sau fără, Călăraşiul are nevoie de Dunărea. Stadionul există pentru fotbal şi mă gândesc cu groază la faptul că dacă Dragu ar fi rămas primar şi după 2012 acum ar fi fost cornacii mai mari decât plopii, iar jucătorii ar fi căutat drumul către vestiare cu GPS-ul.
Se ştie că, de ochii lumii, noi, românii, muncim mai cu spor. Din acest motiv îmi propun să rămân în continuare la fel de acid cu întreaga mişcare fotbalistică din judeţul Călăraşi. A face sport înseamnă a da dovadă de civilizaţie. Călărăşenii se străduie să atingă acest standard. În fiecare pauză competiţională apar noi obiective, noi antrenori, noi jucători. N-are rost să ne hrănim sufletul cu speranţe deşarte. Vom sta şi în 2014 cu capul la cutie. Vom pierde atunci când trebuie, vom câştiga doar cu cei mici, îi vom înjura pe jucători, antrenori şi conducători. Cui nu îi convine valul de critici, îi transmit nu doar că nu îmi pasă, dar îl rog să facă un pas în faţă şi să atace performanţa.
