Rodica Dohot. Călăraşiul se mândreşte în acest an cu 2 eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, ambele fiind absolvente ale Colegiului Naţional „Barbu Ştirbei” Călăraşi, clasa matematică – informatică. Chiar dacă multora li se pare imposibil să obţină note așa de mari şi cred că numai tocilarii pot avea astfel de rezultate, Cristina şi Brînduşa sunt de părere că lucrurile nu stau chiar aşa.
Fetele au declarat că au îmbinat învăţatul cu alte activităţi şi au avut o viaţă normală de liceean: ieşiri în oraş, zile de naştere, majorate, banchetul din Bulgaria, însă au fost conştiente de importanţa examenului şi s-au pregătit mereu pe parcursul celor patru ani, iar acum sunt mândre de rezultate, chiar dacă nota nu contează la facultăţile către care se îndreaptă.
Odată cu afişarea rezultatelor la Bac, fetele nu s-au oprit din învăţat. Şi asta pentru că Brânduşa Ciobanu se pregăteşte intens pentru admiterea de peste 2 săptămâni de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. A ales să-şi continue studiile în România şi îşi doreşte cu ardoare o carieră de medic chirug. Şi Oana Cristina Ioniţă va susţine în toamnă examenul de admitere la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, sperând să devină un arhitect de succes şi să profeseze în ţară, după absolvire.
Oana Cristina a terminat studiile liceale cu media 9.96, iar Brânduşa Ciobanu cu 10. În anii de liceu s-au bazat pe ajutorul profesorilor, dar şi pe sprijinul dirigintelor Mărioara Cristian şi Lucia Dumitru, ce le-au îndrumat paşii, bineînţeles, alături de părinţi care le-au fost mereu aproape. Fetele nu au uitat să pomenească şi de colegii lor care au obţinut note de excepţie. Răzvan Grigorescu, Maria Stan sau Gabriela Raiu cu 9,83 sunt doar trei dintre cei care au obţinut medii peste nota 9 la bacalaureat.
Oana Cristina crede că orice elev care acordă un minim interes examenului de bacalaureat îl poate lua, fără pregătire suplimentară, ea fiind foarte mândră că nu a făcut intens pregătire suplimentară şi a reuşit să ia 10.
„Cel mai mulţumitor pentru mine este că am reuşit să fiu sus. Am învăţat singură şi am luat 10 şi asta mă încântă cel mai mult. Bac-ul nu este un examen pe care să nu-l poţi lua”, spune Cristina.
„Niciodată nu am pus problema de a lua Bac-ul, ci de a lua Bac-ul cu notă mare. Nu suntem nişte tocilare, cum crede lumea, pentru că am învăţat mereu pe parcursul celor patru ani”, mărturiseşte Brânduşa.
Oana Cristina nu este numai o elevă de succes, cu premii la multe dintre olimpiadele şcolare, ci şi o artistă cunoscută de muzică uşoară. Ea activează de la vârsta de 8 ani în cadrul Centrului Cultural din Călăraşi iar ca mărturie îi stau zecile de diplome şi premii obţinute la concursurile de profil.
Pe de altă parte, Brânduşa se mândreşte cu participări la foarte multe olimpiade de unde s-a întors cu foarte multe diplome. La olimpiada de fizică a obţinut locul 1 pe judeţ şi a avut o participare strălucită şi la faza naţională. S-a evidenţiat şi în cadrul unui proiect şcolar care i-a adus o binemeritată excursie la Bruxelles în Parlamentul European, unde a avut onoarea să ia cuvântul şi să mediatizeze proiectele extraşcolare din care făcea parte.
Viitoarele studente au ţinut să menţioneze că se simt foarte mândre pentru că învăţătura le-a adus multe satisfacţii. S-au bucurat nespus când au primit aprecierile deputatului Daniel Florea care le-a felicitat prin intermediul unei reţele de socializare. Brânduşa Ciobanu şi Oana Cristina Ioniţă sunt două călărăşence care au demonstrat celor peste 2000 de absolvenţi de liceu din Călăraşi că se poate. Două fete care fac cinste comunităţii din care fac parte şi merită toate aprecierile şi felicitările noastre. Bravo fetelor, Călăraşiul e mândru de voi!