sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăCOMUNITATEInfrastructura comunei Alexandru Odobescu reprezintă o prioritate de grad zero pentru Nicolae...

Infrastructura comunei Alexandru Odobescu reprezintă o prioritate de grad zero pentru Nicolae Eremia

- Advertisement -

Mircea Brânduşă. Aşa cum v-am obişnuit în paginile ziarului „Obiectiv”, în decursul timpului (de curând a împlinit 5 ani de la prima apariţie!), am abordat teme foarte diverse legate de activitatea administraţiilor teritoriale din judeţul Călăraşi, de ieri, de azi şi (poate) viitoare. Nu am evitat niciodată problemele spinoase. Pentru că sunt ale lor şi trebuie să le cunoască, să şi le însuşească. Aşa voi proceda şi în continuarea demersului meu ziaristic din acest număr.

În vara anului 2004, Nicolae Eremia câştiga alegerile locale şi se instala în fotoliul de primar al comunei Alexandru Odobescu. Comună care a schimbat macazul şi a devenit volens – nolens PNL-istă. În timp, decizia locuitorilor s-a dovedit a fi una foarte bună. Efectele economice nu au întârziat să apară. Sunt multe de spus în acest sens, însă de la serviciul contabilitate am reţinut următoarele:

EXECUŢIA BUGETARĂ PE ANUL 2012 s-a raportat la  VENITURI privind: Prevederi bugetare iniţiale: 2.630.000 lei; Prevederi bugetare definitive: 3.064.900 lei; Încasări realizate: 2.699.280 lei. Veniturile proprii încasate au fost în sumă de 979.316 lei, dintr-un debit anual de 1.342.514 lei. Procentul de încasare al veniturilor proprii pe anul 2012 a fost de 73%. Ponderea cea mai mare a neîncasarilor a fost din impozitul pe terenul extravilan în sumă de 184.692 lei şi din amenzi 67.929 lei;

CHELTUIELI privind: Prevederi bugetare iniţiale: 2.630.000 lei; Prevederi bugetare definitive: 3.064.900 lei; Plăţi realizate: 2.834.496  lei; Sold: 1.016  lei. Sumele cele mai mari au fost repartizate şi cheltuite la: Învăţământ =753.060 lei; Asistenţă socială = 395.240 lei; Servicii şi dezvoltare publică =475.608 lei ( din care ponderea cea mai mare a fost alocată la investiţia „Extindere şi reabilitare staţie apă în satul N.Balcescu”  = 378.200 lei); Salubritate = 219.955 lei; Străzi = 314.938 lei. Nu au fost înregistrate arierate la sfârşitul anului 2012. EXECUŢIA BUGETARĂ PE ANUL 2013 stabilită la data de 31.05.2013 se raportează la VENITURI privind: Prevederi bugetare: 1.412.000 lei; Încasări realizate: 1.242.773  lei; Încasările din taxe şi impozite la 30.05.2013 sunt  în procent de 88%. CHELTUIELI privind: Prevederi bugetare: 1.412.000 lei; Plăţi realizate:1.206.211 lei; Sold 56.561 lei.

Parc si Camin Cultural modernizat N Balcescu

Programul de Investiţii ce vor fi derulate anul acesta sunt suportate din bugetul local al primăriei, repartizându-se următoarele sume aferente fiecărui proiect:

– Reabilitare staţie apă sat Alexandru Odobescu – 190.000 lei;

– Studii fezabilitate – Staţii de Potabilizare  – 48.000 lei;

– Proiect tehnic – Înfiinţare sistem centralizat de canalizare menajeră cu staţie de epurare în comuna Alexandru Odobescu – 52.000 lei.

Până la data de 30.05.2013 serviciul contabilitate nu are plăţi restante către furnizorii de servicii pentru administraţia Alexandru Odobescu. Serviciul Protecţie Socială din primărie lucrează în parametri optimi, înregistrează câteva cazuri sociale dintre care demn de semnalat este cel al lui Alexandru Vasile în vârstă 38 ani, necăsătorit, provenind dintr-o familie fără posibilităţi materiale.

În anul 2012 a suferit o intervenţie chirurgicală în Spitalul Judetean Călăraşi (amputaţie coapsă stângă 1/3 medie – se recomandă protezare). Are grad accentuat de handicap şi primeşte o îndemnizaţie lunară de 234 lei. Nu deţine teren agricol în proprietate şi nici animale. Mandat după mandat, Nicolae Eremia a perpetuat în rândul concetăţenilor săi ideea unei vieţi uşoare, simple, fără lux, fără complicaţii, dar prosperă. A încurajat continuu pe toţi cei care au vrut să investească, în special în domeniul agriculturii. În felul acesta a demonstrat tuturor că fără muncă nu poate exista bunăstare şi comoditate. Astfel, la un an din cel de-al treilea mandat al său ca primar al comunei Alexandru Odobescu, Nicolae Eremia se prezintă cu următoarele realizări:

– Reabilitare staţie apă – sat Alexandru Odobescu (locuitorii au apă permanent);

– Renovarea staţiilor de autobuz din: N. Bălcescu, Alex. Odobescu şi Gălăţui;

– Achiziţia de centrală termică şi calorifere pentu Biserica din Al. Odobescu;

– Înfiinţare Piaţă desfacere produse agricole în satul Nicolae Bălcescu.

Statie epurare si clorinare Galatui

Infrastructura comunei Alexandru Odobescu reprezintă o prioritate de grad zero pentru Nicolae Eremia. De aceea şi-a propus pentru viitor elaborarea unor proiecte prin care să îmbunătăţească considerabil nivelul de trai al locuitorilor.

– Înfiinţare staţie de potabilizare – gospodărie apă sat Gălăţui;

– Înfiinţare staţie potabilizare – gospodărie apă sat N. Bălcescu;

– Înfiinţare sistem centralizat de canalizare menajeră cu staţie de epurare în comuna Alexandru Odobescu (proiect câştigat pe A.F.M., pentru care se aşteaptă finanţarea şi ulterior derularea lucrărilor);

– Modernizare străzi prin lucrări de pietruire şi asfaltare în satele: Alexandru Odobescu şi Nicolae Bălcescu;

– Înfiinţare Alei pietonale în toate cele 3 sate ale comunei;

– Lucrări de Reabilitare şi Modernizare, Şcoală veche sat Nicolae Bălcescu.

Perseverenţa, respectul şi seriozitatea de care a dat dovadă în cei 9 ani de când conduce primăria Alexandru Odobescu sunt caracteristici care conferă instituţiei primarului Nicoae Eremia o deosebită importanţă în sistemul administraţiei publice locale şi al organizării şi funcţionării. „Concetăţenilor mei aş dori să le transmit multă sănătate şi să aibă în continuare încredere în administraţia locală pe care o reprezint!”, a transmis Nicolae Eremia.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite