Prezent în cadrul Conferinţei Municipale pentru alegerea preşedintelui Organizaţiei Municipale Călăraşi a PSD, preşedintele executiv Ion Ştefan a ocolit politeţurile inerente unor astfel de evenimente şi şi-a avertizat colegii privind lipsa de organizare din PSD pentru alegerile prezidenţiale din toamnă.
„Aşa cum spunea şi domnul Dragnea, noi nu ne alegem un rege, noi ne alegem un preşedinte, la fel spun şi eu, să vedem ce face Marius Dulce de acum încolo. Personal, până acum eu am lăudat organizaţia municipală.
Aş vrea ca de data asta să las la o parte laudele şi să vă spun că, la ora actuală, nu stăm foarte bine în organizarea şi pregătirea campaniei electorale pentru prezidenţiale. Nu vă supăraţi că vă spun acest lucru dar este foarte important ca noi să ne mobilizăm pentru că avem de luptat cu două partide politice, ca să nu mai zic cu 2 urşi.
Este foarte greu şi nu trebuie să zâmbim la treaba asta, trebuie să o luăm în serios. Noi avem 51 de secţii de votare şi încă nu suntem organizaţi nici în 20% dintre acestea, vă spun asta pentru că eu sunt directorul de campanie şi cunosc foarte bine problema.
Nu mă ascund de presă şi vă spun că încercăm să găsim sponsori, fonduri să putem să mobilizăm aceşti militanţi. Dacă la europarlamentare am câştigat şi datorită faptului că a fost prezenţa mică la vot, o să observaţi la prezidenţiale că prezenţa la vot va fi cea mai mare dintre toate tipurile de alegeri.
De aceea, trebuie să mobilizăm cât mai multă lume să avem succesul pe care îl dorim şi pe care îl vom avea dacă muncim aşa cum ne-am propus.”, a declarat Ion Ştefan.