O femeie de 60 de ani din Dragalina, care prezenta mai multe traumatisme la nivelul toracelui şi membrelor inferioare în urma unei agresiuni fizice, a necesitat intervenţia rapidă a paramedicilor SMURD
În data de 28.10.2013, ora 17.21, un echipaj SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Dragalina a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localităţii, pe strada Băcăniei, pentru preluarea şi acordarea primului ajutor unei persoane de sex feminin, Stana C., în vârstă de 60 de ani, victima a unei agresiuni fizice.
La sosirea echipajului de prim ajutor SMURD, femeia era conştientă şi prezenta ameţeli, cefalee şi traumatisme (multiple contuzii şi excoriaţii) la nivelul membrelor inferioare şi la nivelul toracelui în urma primirii mai multor lovituri.
Paramedicii SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Dragalina i-au acordat primul ajutor persoanei, i-au administrat oxigen i-au monitorizat funcţiile vitale şi au transportat-o de urgenţă la spitalul din Călăraşi.