joi, februarie 20, 2025
AcasăPOLITICALudovic Orban, prezent în comunele Cuza Vodă şi Frumuşani pentru a susţine...

Ludovic Orban, prezent în comunele Cuza Vodă şi Frumuşani pentru a susţine candidaţii PNL la Primărie

- Advertisement -

Duminică, 27 iunie a.c., vor avea loc alegeri parţiale în comunele Cuza Vodă şi Frumuşani, PNL Călăraşi nominalizând pentru funcţiile de primar pe Monica Silvia Ceauşescu, respectiv Ştefan Lăduncă. Miercuri, 23 iunie, în cele două comune s-a aflat şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, sosit să-şi susţină candidaţii.

Monica Ceauşescu a fost susţinută în campania electorală şi de fostul ministru al Muncii, preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, aceasta exprimându-şi încrederea că liberalii vor câştiga alegerile în comună.

„O doamnă minionă cu o forţă incredibilă. 33 de ani, toată un zâmbet. Un om frumos, cu mesaj plin de energie şi cu rezistenţă la muncă susţinută. Monica Ceauşescu este colega mea din echipa PNL Cuza Vodă, Călăraşi. Mai are o săptămână de campanie. Duminică vor fi alegeri. Îi doresc să fie primar.

Ţineam pasul cu ea, mergea de la o poartă la alta şi, cu un zâmbet larg, le povestea oamenilor, cu toată răbdarea pe care vi-o puteţi imagina, despre ceea ce vrea să facă.

„O să încep cu reabilitarea reţelei de alimentare cu apă, vreau să facem reţea de canalizare ca să trăim şi noi civilizat. Vă spun că se poate să asfaltăm şi străzile secundare. Când m-am uitat la dispensarul nostru în ce fel arată m-am hotărât să candidez pentru că îmi place să punem lucrurile la punct”.

Sunt candidaţi care par a reda un text învăţat dintr-un pliant. Îi asculţi dar nu îţi schimbă părerea pentru că nu sunt convingători. Monica este credibilă, se vede că s-a pregătit pentru mandatul de primar. L-a avut alături pe colegul meu, Emil Dumitru, Preşedintele PNL Călăraşi, un om care a crezut în ea.

Sunt lângă colegii mei în această perioadă şi ajut şi eu cu puţin, cât pot, cât îmi permite timpul. O fac din tot sufletul şi sunt mândră să îi văd implicaţi. Şi convinsă că suntem toţi o echipă. Liberalii.

Succes, Monica! Succes, PNL Călăraşi!” – a scris Violeta Alexandru pe pagina ei de facebook.

Emil Dumitru, preşedintele PNL Călăraşi, are încredere că cei doi au puterea de a transforma în bine localităţile pe care le vor păstori.

„Îmi exprim încrederea că cu astfel de oameni judeţul Călăraşi poate să atragă mai multe fonduri europene şi putem să transformăm judeţul ăsta dintr-unul sărac într-unul care să valorifice potenţialul uman şi al resursei pe care o are.”, a declarat preşedintele interimar al PNL Călăraşi, deputatul Emil Dumitru.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite