miercuri, octombrie 30, 2024
AcasăCULTURAMuzeul Călăraşiului va fi inaugurat de Zilele Municipiului

Muzeul Călăraşiului va fi inaugurat de Zilele Municipiului

- Advertisement -

Rodica Zaharia. Chiar dacă nu s-a stabilit data exactă a deschiderii Muzeului Municipiului Călăraşi, lucrurile au început să se aşeze, cât de cât, la noul edificiu cultural al urbei noastre.

Florin Rădulescu, cel care a avut idea să înfiinţeze un astfel de muzeu, a declarat în cursul acestei săptămâni, la o întâlnire cu presa, că speră ca deschiderea oficială să se facă cu prilejul Zilelor Municipiului Călăraşi ce vor avea loc la finele lunii septembrie.

De la ultima întrevedere cu presa, Florin Rădulescu a punctat ultimele activităţi ale unităţii pe care o coordonează, precizând şi ultimele donaţii primite.

„Am mai avut donatori cu lucruri destul de importante: o ştampilă dinainte de 89, un microscop, un radio, bancnote, monede, acte, Istoriei Municipiului Călăraşi din 1931 Ediţia Princeps, scrisă de Samarian, fotografii, acte de familie, o pianină, un porthart, un mojar, o balanţă, ziare şi reviste vechi, 2000 de volume de la familia Georgescu, familia Matache, de la Nicu Dobre şi de la Dan Elefterescu o colecţie importantă de cărţi, monede şi cartele telefonice. Am solicitat şi partidelor politice materiale publicitare, flyere, mape, afişe şi am primit de la Partidul Socialist, PDL, PP-DD şi de la PSD,” menţionează Florin Rădulescu.

Pe parte de amenjare, aceeaşi sursă a mai precizat că s-au terminat în mare parte aceste lucrări, următorul pas fiind proiectarea mobilierului pentru exponate.

„În mare majoritate am terminat cu lucrările construcţiei, vorbesc aici de amenajare. Mai avem de pus la pus sistemul de expunere al tablurilor, panorilor, etc. Din punct de vedere al mobilierului, suntem în faza de proiectare care va fi făcut în funcţie de obiectele pe care le vom strânge până la 15 – 20 august, după aceea vom începe execuţia mobilierului. La capitolul expoziţie, nu toate, ci majoritatea obiectelor primite până acum vor intra în expoziţia de deschidere a Muzeului. Intenţia este să fie deschis odată cu Zilele Municipiului Călăraşi, dacă ne vom încadra în termene cu tot ceea ce ne-am propus. Sperăm să ne ţinem de cuvânt”, a mai spus Rădulescu.

Florin Rădulescu a mai adăugat că doreşte să lanseze un concurs şi pentru realizarea siglei muzeului.

„Aş vrea ca cei care ştiu să deseneze şi au talent în acestă direcţie să se exprime. Deocamdată nu pot oferi ca premiu decât intrarea în istorie în sensul că desenul făcut va fi sigla muzeului de acum încolo.”

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite