Sorin Anghel. Dunărea începe astăzi campionatul. Spre deosebire de alte veri, anul acesta n-am mai auzit pe nimeni vorbind prin Călăraşi despre promovare. E un semn de maximă decenţă, însă asta nu obliga să uităm a critica. Despre Dunărea se vorbeşte mai mult decât trebuie. Rezultatele din ultimii 15 ani au făcut ca lumea să se uite strâmb când vine vorba despre Călăraşi.
Adversarul de astăzi, CS Ştefăneşti, are prima şansă, însă asta constituie unul dintre avantajele călărăşenilor. Amintiţi-vă că în campionatul trecut, când echipa a jucat cu Axintele, Buzău sau Metaloglobus, victoriile au curs pe bandă rulantă. Mirel Condei a demonstrat că are harul de a-şi mobiliza jucătorii în momentele dificile. Acum, după eliminarea ruşinoasă din Cupa României, Dunărea e ca un pugilist cu ochii vineţi. Vede înceţoşat, însă nu şi-a pierdut forţa din braţe şi pofta de victorie. Forţa braţelor se câştigă la fel de uşor cum se pierde, ştie asta oricine face oleacă de sport.
Pofta de victorie nu ţi-o dă nimeni. Indiferent de prima ce ţi-o promit conducătorii şi indiferent de valoarea adversarului, dorinţa de a câştiga îţi intră în sânge dacă ai ambiţie, dacă nu joci fotbal doar ca să te afli în treabă. În prima fază, călărăşenii trebuie să îşi propună să prindă play-off-ul.
Cei care comentează şi se interesează de ceea ce se petrece la Dunărea nu o fac din răutate. Pentru ei, echipa este ca un copil. Şi ca la orice copil, îi urmăresc paşii, îl preţuiesc şi îl iubesc. Unii îşi cresc feciorul ţinându-l mai tot timpul în braţe, alintându-l, cocoloşindu-l, alţii sunt mai aspri. Nu ştim cum e mai bine, dar cert este că Dunărea, copilul fotbalului călărăşean, a luat de 15 ori BAC-ul, dar nu a intrat niciodată la facultate.
