Din data de 5 decembrie, prin HG 945/2013 (privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Călăraşi de către domnul Ion Stan), Neluţu Stan a devenit noul subprefect al judeţului Călăraşi, acesta luându-i locul lui Cornel Coman, cel care deţinea funcţia din mai 2012.
Cornel Coman a mai ocupat poziţia de subprefect şi în perioada 15 ianuarie 2005 – 8 mai 2009, fiind unul dintre cei mai longevivi subprefecţi ai Călăraşiului. Cornel Coman nu a fost înlocuit pentru un motiv anume, cei din Prefectură neştiind nimic până ieri, când au fost aprobate în şedinţa de Guvern hotărârile de eliberare din funcţie şi de numire a noului subprefect. Chiar şi prefectul George Iacob a fost luat prin surprindere, nefiind informat anterior de schimbările ce vor avea loc. Cornel Coman se va supune mobilităţii funcţiei, urmând să-şi exercite funcţia de inspector guvernamental acolo unde va decide Ministerul Afacerilor Interne, cel mai probabil tot în judeţul Călăraşi.
Ion Stan este fost poliţist, a condus Biroul Poliţiei Municipale de Ordine Publică, iar după pensionare a înfiinţat firma de pază Stan Grup Security. La începutul anului fusese numit în fruntea Camerei Agricole. Ion Stan a candidat în 2012 pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean din partea PPDD, obţinând în jur de 15.000 de voturi. În prezent acesta este membru PNL. Numirea sa în noua funcţie ar putea avea loc chiar astăzi, conform unor surse.