miercuri, martie 12, 2025
AcasăACTUALITATEOlteniţa - articole pirotehnice, interzise spre comercializare persoanelor fizice, confiscate de poliţişti

Olteniţa – articole pirotehnice, interzise spre comercializare persoanelor fizice, confiscate de poliţişti

- Advertisement -

În urma unui control efectuat de poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Călăraşi pe linia verificării respectării prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, în după-amiaza de 18 decembrie a.c., la o întreprindere individuală cu sediul în municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi, a fost întocmit un dosar penal şi au fost confiscate peste 1000 de articole pirotehnice.

Poliţiştii au identificat pe I. Nicolae, angajat al unităţii respective, care deţinea în vederea comercializării către persoanele fizice a 1036 articole pirotehnice interzise, din categoria a-II-a.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii de infracţiuni prevăzute şi sancţionate de Legea 126/1995.

Reamintim că SE INTERZICE folosirea obiectelor artizanale de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 mde construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de100 mfaţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de500 mde instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;

d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanţă mai mică de500 mde păduri.

Potrivit Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive „Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite