În perioada 15 decembrie 2017 – 06 ianuarie 2018, Primăria Municipiului Călăraşi organizează în centrul Civic al oraşului Orăşelul Copiilor, destinat sărbătorilor de iarnă.
În zonă funcţionează deja un patinoar, deschis din data de 30 noiembrie (care va fi pus la dispoziţia publicului până pe 30 ianuarie 2018), precum şi jocuri pentru copii. Programul de funcţionare al patinoarului va fi zilnic în intervalul orar 10.00 – 22.00, cu posibilitate de modificare în funcţie de condiţiile meteorologice, şi în baza unui regulament ce va fi afişat la locul de desfăşurare a activităţii.
În vederea participării, operatorii economici sunt invitaţi să depună la sediul Primăriei Municipiului Călăraşi solicitări scrise pentru următoarele activităţi comerciale autorizate, toate cu specific de sezon:
-gogoşerie, covrigărie, îngheţată, vată de zahăr, acadele, turtă dulce, sucuri, ceai, ciocolată caldă, comercializarea altor produse de patiserie şi cofetărie, cafea, vin fiert, sandwich-uri calde, hot-dog, jucării.
Aceştia sunt rugaţi să precizeze în cuprinsul cererii:
– profilul activităţii
– condiţiile în care îşi vor desfăşura activitatea (rulotă, căsuţă lemn etc.)
– suprafaţa necesară (în metri pătraţi)
– telefon de contact.
Nu vor fi acceptate activităţi de alimentaţie publică tip grătar, nu se vor servi băuturi alcoolice, fiecare locaţie va fi ornamentată specific sărbătorilor de iarnă.
Cererile se pot depune la registratura instituţiei odată cu publicarea prezentului anunţ.
Întrucât suprafaţa alocată evenimentului este limitată, cererile vor fi analizate şi selectate conform gradului de îndeplinire a condiţiilor precizate de către organizator şi cu respectarea condiţiei de achitare la zi, de către operatori, a datoriilor către bugetul local.