Pe 7 martie 2010, preotul Bogdan Dumitru Nicolae accidenta mortal o femeie pe trecerea de pietoni, în dreptul Liceului Agricol, băut fiind (0,75 gr/l alcool pur în sânge), fugind apoi de la locul accidentului. Instanța l-a condamnat atunci la 3 ani de închisoare cu suspendare.
Numai că, fostul preot, actualmente asistent social în cadrul Protoeriei Călărași, a recidivat și a făcut un nou accident, chiar în dimineața de Paște, dar fără victime de această dată. Doar semaforul de la Volna a avut de suferit. Însă, Dumitru Bogdan Nicolae a refuzat să i se recolteze probe biologice (de ce oare??), iar fapta este infracțiune. Conform legii, dacă va fi găsit vinovat, pedeapsa se va adăuga la cea cu suspendare din urmă cu trei ani. Astfel, fostul preot riscă să execute cei 3 ani de privare de libertate.
În data de 05 mai a.c., ora 05.05, agenţi din cadrul Biroului Rutier Călăraşi au depistat pe strada Eroilor pe Dumitru Nicolae, de 33 ani, din Călăraşi, care a condus un autoturism marca Opel şi, pe fondul neasigurării la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers, a intrat în semaforul electric pentru pietoni, rezultând avarii. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Călăraşi unde, în prezenţa poliţiştilor şi a cadrelor medicale, a refuzat recoltarea de probe biologice.