În data de 15 aprilie a.c. Inspecţia de Prevenire, structură de specialitate în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Ştirbei al judeţului Călăraşi, a desfăşurat o activitate de pregătire şi informare preventivă la sediul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi.
Activităţile desfăşurate au vizat verificarea planului de intervenţie în caz de incendiu şi modul de comportare a personalului angajat în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.
Cadrele Inspecţiei de prevenire au verificat şi îndrumat personalul cu atribuţii de la nivelul instituţiei, fiind acordată asistenţă tehnică de specialitate în domeniul prevenirii incendiilor şi protecţiei civile.
Activitatea de informare preventivă s-a finalizat cu un exerciţiu de alarmare, evacuare şi intervenţie în caz de incendiu.
Au fost evacuate toate persoanele aflate în instituţie la momentul simulării situaţiei de urgenţă, fiind trase concluzii pozitive privind implicarea conducerii instituţiei în activităţile de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă a personalului angajat.