vineri, martie 14, 2025
AcasăADMINISTRAŢIEPrimăria Călărași va monta parcometre în parcările publice

Primăria Călărași va monta parcometre în parcările publice

- Advertisement -

În zona Pieței Orizont au fost montate deja, experimental, 3 parcometre care vor fi date în folosință în perioada următoare. Primăria Călărași intenționează însă să extindă acest sistem de taxare a parcării, în viitorul apropiat, și pe strada București. Primarul Marius Dulce a anunțat și cât va costa o oră de parcare în municipiul Călărași.

„Până acum am montat 3 parcometre în zona Pieței Orizont, așteptăm sistemul de plată prin sms, ele nu funcționează în momentul ăsta, după care le vom da în operare celor de la piață, fiind în raza lor de acțiune, pentru că am ajuns la concluzia că de a monta aceste parcometre deoarece am avut foarte multe sesizări în zona respectivă că parcările sunt blocate de anumite mașini 24 din 24 și nu avem o fluiditate.

Intenționăm să montăm parcometre și pe strada București pentru că acesta este conceptul viitor pentru că trebuie să dăm utilitate parcărilor. În momentul în care vom extinde acest sistem, există un program, vom crea un serviciu cu monitorizare video.

În ceea ce privește costul per oră, nu am stabilit încă un preț, vedem dacă va fi o anumită gratuitate de o jumătate de oră, dar, probabil, după această perioadă va fi 2 lei pe oră.”, a explicat primarul Marius Dulce.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite