sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăSPORTRăzvan Gavriloaia: „Sunt convins că anul viitor vom evolua în Liga Naţională”

Răzvan Gavriloaia: „Sunt convins că anul viitor vom evolua în Liga Naţională”

- Advertisement -

Sorin Anghel. Vestiarul Călăraşiului musteşte de vedete. Răzvan Gavriloaia, 30 de ani, este unul dintre cei mai importanţi handbalişti aflaţi sub comanda lui Sabin Dacău. Extrema dreaptă a venit în vara acestui an de la Bucovina Suceava şi îşi doreşte să revină în Liga Naţională la finalul acestui sezon, alături de CSM Călăraşi.

Obiectiv: Răzvan, ai venit de la Suceava, de la o echipă care a evoluat în cupele europene, la Călăraşi, la o echipă din eşalonul secund. Cât de mare este diferenţa între Suceava şi Călăraşi din punct de vedere handbalistic?

Răzvan Gavriloaia: Momentan diferenţa e semnificativă pentru că la Suceava luptam an de an pentru loc de cupe europene şi toate meciurile aveau o încărcătură mare. În liga a doua e mai greu să fii concentrat la maxim pe tot parcursul meciului. Sezonul acesta luptăm cu noi înşine să devenim mai omogeni şi mai competitivi pentru sezoanele viitoare.

Ai plecat din Bucovina, dintr-un loc cu multă cultură, multă istorie, cu locuri senzaţionale de vizitat, şi ai venit la Călăraşi, un oraş aflat la capătul ţării, un fel de Botoşani, varianta sud-est. N-ai avut un şoc în momentul în care ai văzut oraşul?

Bucovina este o regiune extraordinar de frumoasă şi bogată spiritual şi sunt mândru de asta. Călăraşiul, ca orice oraş din zona sud-estică a ţării, este mai sărăcăcios în frumuseţi ale naturii, dar are un mare atu pe care oricât de răutăcios ai fi nu îl poţi neglija, Dunărea.

Ce altceva în afara salariului te-a făcut să accepţi oferta celor de la CSM Călăraşi?

A contat foarte mult faptul că au fost aduşi doar jucători de mare valoare, semn că se vrea cu adevărat performanţă. E o onoare să împart vestiarul cu jucători pe care i-am apreciat mereu. A mai contat şi provocarea de a construi din temelii o echipă care să însemne ceva în handbalul românesc pe viitor.

Din exterior, CSM Călăraşi pare un soi de Real Madrid. Vestiarul e plin de vedete, însă pare că nu e suficient din moment ce echipă nu se afla pe primul loc. Ce îi lipseşte echipei în acest moment?

Îi lipseşte, la fel ca oricărei echipe noi, o identitate handbalistică. Încă nu avem o filozofie clară de joc. Trebuie să stabilim nişte principii clare după care să ne coordonăm, atât în apărare cât şi în atac. Avem jucători de valoare, trebuie să devenim un ansamblu de valoare. Important este că toţi suntem conştienţi şi dornici să lucrăm în antrenamente pentru a aduce cât mai repede echipă la potenţial maxim.

De ce crezi că la Călăraşi vin atât de puţini spectatori la meciurile de handbal?

Deocamdată jucăm în liga secundă şi nici nu suntem cu jocul la potenţial maxim, aşa că sunt îndreptăţiţi suporterii să nu vină meci de meci să ne susţină. Însă eu cred că pentru nivelul adversarilor de până acum lumea a reacţionat totuşi pozitiv. Când vom primi vizita unor adversari puternici sunt convins că publicul va fi foarte numeros şi ne va susţine aşa cum trebuie.

Cum se simte un handbalist valoros, aşa cum eşti tu, atunci când întâlneşte adversari modeşti, aşa cum a fost HCM Câmpina?

Sunt uimit de nivelul scăzut din liga secundă, dar şi puţin frustrat pentru faptul că jucam totuşi în Divizia A şi nu în Liga Naţională.

Tu, personal, ce îţi propui la CSM Călăraşi?

În primul rând, vreau împreună cu colegii să îndeplinim obiectivele propuse de către club. Eu, personal, vreau să rămân sănătos şi în formă sportivă bună. O să fiu în continuare exigent cu mine şi să acumulez cât mai multe cunoştinţe handbalistice. Vreau să cresc în valoare pentru că este loc de mult mai bine.

Jucătorii care au evoluat în sezonul trecut la Călăraşi spun acum că echipa nu beneficiază de cele mai bune condiţii de pregătire, că oamenii din conducere nu sunt chiar cei mai buni profesionişti. Veţi ajunge şi voi să spuneţi acelaşi lucru dacă CSM Călăraşi nu va promova în Liga Naţională?

După un an în care nu se îndeplineşte obiectivul, toată lumea cauta vinovaţi. Poate de asta au apărut astfel de discuţii. Oricum, la orice eşec toţi cei implicaţi sunt vinovaţi şi atunci trebuie schimbat ceva. În vara s-a schimbat lotul de jucători, crescând mult valoarea echipei. Consider că dacă nici în acest an nu s-ar promova, ar însemna că nu jucătorii au fost problema. Însă sunt convins că anul viitor vom evolua în Liga Naţională şi toţi vom fi mulţumiţi.

După meciul de la Bacău, antrenorul Sabin Dacău a spus că toată echipa a jucat foarte slab. Aţi reuşit să aflaţi cum a fost posibil ca toţi jucătorii să evolueze sub aşteptări?

Nu ne face cinste jocul de la Bacău. Am intrat într-un blocaj din care nu am reuşit să ieşim. A fost cel mai slab meci jucat de noi până acum şi cred sincer că nici nu vom mai prinde vreodată în acest sezon o zi la fel de proastă. Singura mea explicaţie este că se întâmplă tuturor echipelor din lume să aibă uneori o zi proastă şi să nu-i iasă nimic. Aşa am păţit noi, din păcate, la Bacău.

Dacă CSM Călăraşi nu va câştiga meciul de la Vaslui, vei mai rămâne la Călăraşi?

Dacă ar fi să pierdem la Vaslui, atunci şansele noastre de promovare ar fi minime şi asta ar însemna să joc şi sezonul viitor în Divizia A. Sincer, aş vrea să plec în Liga Naţională sezonul viitor şi dacă nu o să putem promova, am să caut alte variante. Trebuie totuşi menţionat că nici un jucător care se află sub contract nu poate pleca fără acordul clubului, aşa că dacă cei ce iau deciziile la club o să considere că sunt un jucător care trebuie ţinut neapărat la Călăraşi atunci o să rămân la dispoziţia clubului.

În vara acestui an, după ce ai aflat că CSM Călăraşi nu va evolua în Liga Naţională, de ce ai mai rămas la Călăraşi? Roman a preferat să meargă la Tg. Jiu.

Când s-a aflat că nu vom juca în Liga Naţională a fost un moment neplăcut pentru toţi cei implicaţi în handbalul călărăşean şi am avut clipe când m-am gândit la o posibilă schimbare. Am avut câteva oferte din Liga Naţională cel puţin la fel de avantajoase financiar, dar am considerat că nu e corect faţă de club şi faţă de coechipieri să plec. Cât timp sunt mulţumit aici şi mă simt folositor şi apreciat, nu mă gândesc decât la ce pot face pentru CSM Călăraşi.

Este mare presiunea la echipă acum, când începe perioada de pregătire pentru meciul de la Vaslui?

Presiunea abia de acum începe să crească şi sunt sigur că înaintea meciului va fi la cote maxime. Însă din fericire în vestiar sunt jucători care sunt obişnuiţi să dea randament sub presiune şi care ştiu să se ridice la înălţime când e mai mare nevoie de ei.

Care este punctul forte al echipei voastre?

Deocamdată, singurul punct forte este experienţă. Cred că după multe ore petrecute în sala cu colegii, punctul nostru forţe va deveni apărarea, pentru că avem jucători cu calităţi extraordinare în defensivă.

Echipa naţională se pregăteşte acum pentru meciurile cu Italia şi cu Slovacia. Care sunt pronosticurile tale pentru aceste două partide?

Momentan, echipa naţională e într-o evidenta întinerire, aşa că rezultatele trebuie să le aşteptăm în anii următori. În meciul cu Italia suntem favoriţi şi nu cred că poate apărea vreo surpriză. Valoric, suntem uşor sub Slovacia şi deşi tinereţea lotului nostru poate face surprize, nu cred că vom câştiga acest meci.

Cine crezi că va câştiga titlul de campioană anul acesta?

Constanţa pare prea puternică şi în acest an. Au un lot foarte valoros şi sunt puşi foarte bine la punct şi în privinţa tuturor detaliilor care pot afecta performanta jucătorilor.

Mai poate Ştiinţa Bacău să revină în lupta pentru titlu după ce a rămas la patru puncte distanţă de Constanţa, Turda şi Dinamo?

Formatul campionatului îi permite să lupte la titlu. E suficient să fii clasat la finalul returului în primele 6 echipe, iar apoi urmează play-off-ul unde orice este posibil. Formatul acesta avantajează echipele care vor fi în formă maximă la momentul play-off-ului.

Ai făcut liceul militar, ai lucrat în construcţii în străinătate şi până la urmă ai ajuns un handbalist cu o cotă bună în handbalul românesc. Care a fost cel mai greu moment pe care l-ai trăit până acum?

Cel mai greu moment pentru mine a fost în această vară, când am fost nevoit să schimb echipa şi să plec de lângă soţie. Am trecut împreună cu soţia printr-un eveniment nefericit în această vară şi aş fi vrut să fiu cât mai aproape de ea în acest an dar din păcate problemele întâmpinate de CSU Suceava m-au făcut să plec destul de departe de casă.

Cum arată echipa ideală a Călăraşiului, după părerea ta?

Pe postul de pivot, Eremia Pârâianu este un jucător extraordinar şi un exemplu pentru noi toţi şi cred că incontestabil este titular. Pe toate celelalte posturi avem jucători de valori apropiate şi oricine poate fi titular în funcţie de formă de moment.

Câte goluri vei marca în meciul de la Vaslui?

Practicăm un joc de echipă şi suntem toţi jucătorii dependenţi unii de alţii. Aş vrea să pot câştiga singur acel meci dar sunt conştient că trebuie să jucăm bine cu toţii şi să ne facem treaba fiecare pe pătratica lui. Eu sper să îmi fac datoria atât cât voi juca şi la sfârşit să sărbătorim.

De ce ţi se spune Bafana?

Eu am intrat la Liceul Militar în vara anului 1998. Se desfăşura pe atunci campionatul mondial de fotbal, naţională Africii de Sud era la prima participare şi era supranumită Bafana Bafana. Eu eram destul de apreciat la fotbal şi atunci colegii, atraşi de denumirea exotică a Africii de Sud, au început să mă strige pe teren Bafana. De acolo s-a înrădăcinat aceasta poreclă pe care au adoptat-o şi colegii de la Suceava.

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite