Rodica Dohot. Primăria Călăraşi a finalizat procedura de licitaţie privind chioşcurile de ziare şi amplasarea celor în format nou, aşa cum s-a stabilit într-o şedinţă de Consiliu Local. La licitaţie au participat 2 societăţi de distribuţie a presei, a fost desemnată o firmă câştigătoare, iar deocamdată procedura se află în perioada de 30 de zile în care pot fi depuse eventualele contestaţii. Imediat după expirarea procedurii de licitaţie, Primăria Călăraşi va face cunoscută firma câştigătoare, urmând ca în cel mai scurt timp, această să iniţieze amplasarea noilor chioşcuri de ziare.
Acţiunea de demarare a licitaţiei pentru concesionarea unor spaţii publice privind amplasarea chioşcurilor de ziare s-a făcut în urma unei hotârâri a Primăriei Călăraşi întrucât vechile gherete unde se vindeau ziarele şi revistele aparţineau unor firme care ocupau ilegal domeniul public. Din datele puse la dispoziţie de reprezentanţii Primăriei Călăraşi, noile amplasamente pentru comercializarea presei vor avea un aspect diferit faţă de cele de până acum, administraţia locală stabilind un model extrem de modern, cu dimensiunile 1,80 x 3,40 x 2,40 m (IxLxh).