Sorin Anghel. Dunărea Călăraşi începe astăzi seria meciurilor amicale din 2014. Primul adversar de pe lista formaţiei antrenate de către Ion Răuţă este CS Afumaţi, echipa care s-a impus la Călăraşi, în toamnă, cu un 4-0 care nu mai lasă loc de comentarii.
Pentru călărăşeni, primăvara nu va fi tocmai uşoară. Nu sunt şanse de a ataca promovarea, nu sunt nici bani pentru aşa ceva. Nu avem nici echipă. Nu avem nici dorinţă din partea conducătorilor. Trebuie să recunoaştem toate lucrurile acestea pentru că aşa este cel mai sănătos. N-are rost să ne credem zmei dacă ne tremură chiloţii atunci când ne latră un maidanez. Dunărea trebuie doar să profite de meciurile pe care le are de disputat în această primăvară pentru a-şi construi echipa în vederea sezonului următor. Firesc ar fi ca gruparea „galben-albastră” să atace promovarea de la vară. Ar fi rândul fotbalului în 2015, după ce 2014 se anunţă a fi anul handbalului, iar futsalul a demonstrat în 2013 că accederea într-o ligă superioară se poate face probleme şi din partea unei echipe călărăşene.
Dunărea are acum jucători buni. E drept, nu foarte buni. Dar are jucători care pot ataca promovarea dacă lor li s-ar alătura câţiva fotbalişti. Fotbalişti, nu jucători. Când oferi salarii de 1.200 de lei pe lună nu eşti deloc atrăgător. Pentru a putea spera la Liga a 2-a, Călăraşiul trebuie să fie mai darnic din punct de vedere financiar. Un fotbalist bun pleacă de acasă cam pe 3.000 de lei. Revenind la meciul de astăzi, e cazul să recunoaştem că nu avem de ce să facem pe optimiştii. Adversarul este net superior, iar Dunărea poate scoate un rezultat pozitiv, care înseamnă şi o remiză, doar cu ajutorul unei „indirecte”.
Săptămâna trecută, folosind mai mult rezervele, formaţia antrenată de către Ion Răuţă a învins cu 6-2 pe Victoria Lehliu Gară. Evoluţia călărăşenilor a fost criticată chiar pe site-ul clubului, lucru care nu este deloc normal. Dunărea înseamnă nu doar conducători şi antrenori, ci mai ales jucători. Pentru ei vine lumea la stadion. E drept că evoluţia din prima repriză a meciului cu lehlienii a fost jenantă, oaspeţii conducând cu 2-1, dar rufele nu trebuie spălate în public.
La o zi după meciul cu Lehliu Gară, Dunărea a mai jucat un meci. De data aceasta s-a folosit echipa de bază, iar adversarul s-a numit Farul Constanţa. Pentru „galben-albaştri” a marcat Bodo Kanda. În această iarnă, la Călăraşi, au venit doar doi jucători. Este vorba despre portarul Chiriţă, care nu reprezintă însă un „pericol” pentru Gabriel Popa, şi atacantul Stanciu, cel care va juca titular la Afumaţi doar pentru că Marian Şerban este suspendat.