Prin Duminica vameşului şi a fariseului ortodocşii au intrat în Triod. Vor ieşi în Sâmbăta Mare din ajunul Sfintelor Paşti. Până în Păresimi se va trece printr-o săptămână cu harţi, apoi printr-o săptămână cu miercuri şi vineri de post, apoi printr-o săptămână albă.
Acesta-i timpul liturgic din care am decupat o (ne) întâmplare.
*
În zori, la Ostrov, din Beciul cu poveşti, zidit cândva de boieri în armanul viitoarei Curţi dintre Vii, ies umbre în caftan scuturându-se de ceaţă în cabraj. Ceva mai jos de locul cu un mormânt de copil ars pe rug şi de un tată învelit în ţărână – relicve arheologice din veacul al treilea după Hristos , copiii ţiganilor dintre pereţi de chirpici continuă lucrarea „smeritul (ui), nevolnicul (ui) Trifon” stârpind „tot felul de jigănii… care aduc stricăciuni şi pagube holdelor, viilor, pomilor şi grădinilor…” (Molitfelnic, Rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon, Ed. IMB BOR, pp. 364 – 365). Adună lăstarii sighinaşi rămaşi din tăieri de formare ale viei în grămezi înalte de cinci palme, bucuroşi că au împins butucii să vieţuiască încă un veac. Apoi aruncă lăstarii şi buruienile uscate în remorca unui tractor din veacul trecut. Îşi aprind ţigările şi privesc spre Dunărea îngheţată.
Până la Paşti, ţiganii aduşi cu autobuzele din ţările române (Vaslui, Braşov, Craiova ) vor rămâne în vie, pregătind, cum ar fi spus Bernard Pivot, influent critic literar, scriitor şi gazetar cultural, vedetă mediatică din Franţa ultimelor cinci decenii, alianţa dintre dragoste şi vin „Lipsa de dragoste nu impinge spre cumpătare, ba din contră… Ceea ce îl desparte pe amatorul de vinuri ferice în dragoste de cel nenorocit este că acesta din urmă nu-şi mai împarte plăcerea cu nimeni. Bea prost şi nici că-i pasă ”. (Dicţionar din dragoste de vin, Baroque Books & Arts, Bucureşti, 2013, pp. 31 – 32).
Îi iubesc pe ţiganii fără gulere, care până la Paşti sunt lucrătorii viei. Îi iubesc că vin la recoltat de struguri, în septembrie, înainte de Înălţarea Sfintei Cruci, la Cristovul Viilor. Sintagma o puteţi socoti epuizată, cuvintele au îmbătrânit. Dar eu chiar îi iubesc pe ţigani. În litania de dealuri şi coline, de Dunăre şi Bugeac, copiii ţiganilor învaţă la lumina luceafărului, caligrafiază cu lăstarii din vie, învaţă să numere cu boabele de struguri. Mănâncă salam şi visează să mănânce peşte. În podgorii par că au devenit o tuşă de tămâie pe un butoi de praznic dintr-o lume apocrifă.
*
Marţi, 14 februarie, Ziua îndrăgostiţilor, Valentine s day, Ordonanţa de urgenţă 13. Elefantul din Şedinţa Guvernului PSD a inflamat Țara.
În februarie 269, Valentin, episcopul romano-catolic din Interamna (Terni), în numele iubirii, a oficiat cununia între un tânăr creştin şi o tânără păgână, fapt pentru care împăratul Claudiu l-a condamnat la moarte. Se spune că, până în ziua execuţiei, Valentin a trimis scrisori de adio către prietenii săi şi le-a semnat scriind: „Adu-ţi aminte de Valentin al tău”.
Ce spunea, printre multe, Eminescu? „Ai noştri la Paris învaţă la gât cravatei cum se leagă nodul / Apoi ne vin de fericesc norodul… ”. Mimetismul este caracteristic tuturor comunităţilor închise, sărace, ameninţate de diminutive, smintite de graba de a copia modele de afară. Deocamdată, efectele unui asemenea fenomen, foarte posibil de aculturaţie ( Halloween, Valentine s Day ), nocive sau benefice, nu le putem încă măsura cu obiectivitate. Cât smintesc sau ajută împrumuturile culturale externe personalitatea şi chiar identitatea noastră de români?
*
Crama nr. 3 pare o lagună. Este separată de restul curţii printr-o scară cu pantă şi trepte de beton. În Crama nr. 3 se spală butoaiele când se golesc. Apa rămâne o constantă. Într-o zi am făcut corăbioare din ziare şi m-am jucat printre butoaie…
În Crama nr. 3 Daniela, Rodica şi Florin duc o viaţă în cizme de cauciuc. Seara pleacă acasă, se bucură că trăiesc, că mai merg la un botez, la o nuntă, se bucură că au televizor, că vine primăvara, că vine Crăciunul şi aud colindele de sub zare de soare, se bucură că au serviciu, că au copii, că merg la Liturghie…
Nici pe 14 februarie, nici înainte, Daniela şi tovarăşii ei n-aveau habar de Valentin. Poate numai că a fost un sfânt care a ocrotit drăgosteala, vorba Stănuţei, bucătăreasa de la Taverna Ostrov. Le rămăsese însă un loc liber într-un colţ de viaţă cenuşie. Au vrut să-l ocupe pentru o seară, au vrut să se bucure, au vrut să fie fericiţi.
Duhul-de-apă, purtat într-un car de frică peste Dunărea îngheţată, pe „când ceasu-i venea, /Vietate cerea…”.
Luceafărul clipea lângă luna care se mişca precum un cosor în stuful bălţii, când grupul Danielei a plecat să se distreze în Bulgaria, la Silistra, oraşul care completează high –life-ul Ostrovului.
Ştefan, bărbatul Danielei, era un om vrednic şi descurcăreţ. Împreună aveau o pereche de copii, de la băiat aveau şi un nepot. Nu aveau o gospodărie scurtă şi nu ajunseseră la 50 de ani.
Dincolo de frontieră au găsit un restaurant cât să le împlinească dorinţele lor de „îndrăgostiţi”: micuţ, cochet, romantic. Au mâncat salate, babic şi grătar cu cartofi , au băut ţuică „Cracii moşului”, puţin vin roşu şi au dansat pe muzică bulgărească.
Pe la 9 seara Ştefan şi-a sărutat nevasta, s-a ridicat de la masă şi i-a rugat pe muzicanţii bulgari să cânte şi ceva în româneşte. Aşa au început Geamparalele, un joc popular răspândit în Câmpia Dunării şi mai ales în Dobrogea, cu forme de desfăşurare variate, cu multiple prize, cu ritm asimetric într-o expresie coregrafică în diferite forme cinetice (mers ca la horă, învârtiri, bătăi, flexiuni adânci etc ).
Ştefan era fericit în lanţul de mâini, bărbatul din Ostov semăna cu ce făcuse în viaţă. A invitat la joc o bulgăroaică. „Cine numără parale, el joacă cu geamparale”(Pann ). Silistreanca nu le avea cu Geamparalele. Aşa că Ştefan a lăsat-o şi a revenit în braţele femeii lui. O bătaie, încă una şi bărbatul Danielei s-a prăbuşit pe podea. Afară se aşezase o pâclă albăstruie. Se întunecase şi Ştefan nu mai simţea stelele, vântul, frunzele… Duhul-de-apă….
Răzvan Ciucă
Domeniile Ostrov, 2017, martie,
înainte de
Sâmbăta Sfântului Toader
