luni, martie 17, 2025
AcasăCOMUNITATESandu Mihăiţă: „Nu am promis în campanie că o să asfaltez şi...

Sandu Mihăiţă: „Nu am promis în campanie că o să asfaltez şi totuşi, iată că mi s-a aprobat asfaltarea”

- Advertisement -

Mircea Brânduşă. Dorinţele sunt multe din partea cetăţenilor comunei Frăsinet dar şi din partea primarului Sandu Mihăiţă, aflat la primul său mandat. Câte dintre acestea au fost rezolvate din iunie 2016 şi până în prezent, ne spune primarul comunei. În interviul de mai jos, domnia sa prezintă un bilanţ de activitate după un an şi jumătate din mandat.

Rep: Cu încrederea locuitorilor comunei aţi reuşit să câştigaţi primul mandat de primar. Ce reprezintă această funcţie pentru dvs.?

S.M.: Să fii primarul unei localităţi este o mare onoare! În primul rând reprezenţi comunitatea la nivel judeţean şi în al doilea rând îţi desfăşori activitatea pentru a face ceva pentru comună şi locuitorii ei. Deci, ai şi obligaţii!

Rep: De când sunteţi primar, care ar fi principalele realizări din comuna Frăsinet?

S.M.: Am un an şi jumătate de când sunt primar. În acest timp cred că am făcut multe (aşa spun eu, depinde de ce zic şi locuitorii comunei). Mă laud în primul rând cu faptul că în data de 14 octombrie am făcut recepţia finală a lucrărilor de înfiinţare a patru staţii de forare, tratare şi distribuţie cu apă în satele Frăsinet, Luptători, Dăneşti şi Curătesti; că în data de 29 noiembrie a.c., în prezenţa secretarului de stat Ciprian Pandea, am semnat contractul de finanţare prin P.N.D.L. 2 a unui proiect care are ca obiectiv asfaltarea a 8 km de străzi de interes în satele Frăsinet şi Frăsinetul de Jos, proiect pe care nu l-am promis în campania electorală; am pietruit 7 străzi la Dăneşti, 3 străzi la Frăsinet, 6 străzi la Luptători; am asfaltat, datorită domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, o porţiune de 800 metri pe drumul judeţean în satul Dăneşti; am reînfiinţat echipa de fotbal Unirea Frăsinet, care are rezultate remarcabile. Acest lucru se întâmplă şi datorită unui om de afaceri, Marian Neagu, sponsor oficial, care este prezent la toate jocurile, atât acasă, cât şi în deplasare şi căruia îi mulţumesc pe această cale; am făcut farmacie vizavi de primărie; am sprijinit înfiinţarea unei fabrici de lapte la Luptători; şcoala din centru de la Frăsinet am renovat-o, am racordat toaletele la reţeaua de apă, n-aveau chiuvete, grupuri sanitare; am modernizat iluminatul public în satul Dăneşti din bani proprii de la primărie (65 de lămpi cu led) care a costat, cu tot cu studiul de fezabilitate, aproximativ 70.000 lei; am reabilitat, modernizat şi dotat două cămine culturale. La cel din satul Dăneşti am schimbat acoperişul că ploua, am făcut toaletele, am băgat apă, am făcut un fel de bucătărie, am făcut o terasă în faţă că mai ieşea lumea şi ploua şi n-avea unde să fumeze, am făcut gardul, am turnat un platou în faţa căminului cultural ca să mai iasă lumea la joc. La cel din satul Frăsinetul de Jos am făcut interioarele şi exteriorul, am pus tavane false, am dat gled, lavabil, s-a schimbat puţin, dar am făcut după posibilităţi. Nu s-a terminat încă, dar e aproape. Poate să facă omul o nuntă, un botez, o pomană. Înainte n-aveau unde să facă, toată lumea îmi spunea că: „Nu ne faceţi şi nouă căminul?”. „Aveţi răbdare că o să vă fac”. Încet, încet le punem la punct. Nu poţi să baţi din palme că nu suntem Samanta să dai din deget, să facem o minune. Aştept acum să facem şedinţa de consiliu, luna asta, vreau să pun lămpi în Frăsinetul de Jos şi în Frăsinet să înlocuiesc lămpile. Luăm câte un sat, după bani. Eu sunt un om foarte ambiţios şi dacă îmi propun să fac ceva, fac. Mi-am propus să bag piatră, am făcut, mi-am propus să fac asfalt, am făcut. Mi-am propus în campanie să fac farmacie, am făcut şi farmacie. Se ducea lumea la 25 de km, de la Frăsinet la Lehliu sau la Mânăstirea, bătrâni să-şi ia medicamentele. Până la terminarea mandatului eu am multe în cap, dar am zis, în primăvară, să termin cu aleile pietonale. Merg la şcoală copiii pe drumul judeţean. Doamne fereşte să se întâmple ceva, cine-i de vină, primarul… În primul rând o să fac trotuare în satele Frăsinet şi Luptători, acolo unde avem şcolile  la şosea. Aşa am promis în campanie (parcuri şi alei pietonale).

Rep: Ca şi proiecte de viitor, ce priorităţi aveţi domnule primar?

S.M.: Despre investiţiile din anii următori, pe masa mea de lucru se află următoarele proiecte: asfaltare drumuri de interes public local în satele Dăneşti, Luptători şi Curăteşti; construire dispensar uman şi reabilitare – modernizare şcoală sat Luptători; înfiinţare parcuri cu locuri de joacă pentru copii în satele Frăsinet, Dăneşti şi Pupăza (la Luptători există un parc în curtea şcolii).

Rep: Dle primar, de ce credeţi că sunt importante aceste proiecte pentru comună şi, totodată, pentru dvs.?

S.M.: Înainte să fiu ales primar, când am fost în satele comunei în campania electorală, să facem propagandă, cum îi spunem noi, am găsit multe străzi nepietruite şi lumea îmi spunea: „Domnule, dacă luaţi dvs. primar, să ne faceţi şi nouă străzile!”. Şi eu am promis ceva în platforma mea: că o să bag piatră, o să torn asfalt, am promis pentru copii şi pentru tineri un parc, fiindcă nu aveau un parc de joacă aici în Frăsinet, Dăneşti şi Frăsinetul de Jos.

Rep: Câţi locuitori numără comuna Frăsinet? Dintre aceştia câţi beneficiază de ajutor social din partea primăriei? Pentru aceşti bani prestează anumite servicii?

S.M.:  La ultimul recensământ, comuna Frăsinet a fost înregistrată cu 1.700 de locuitori. Au fost 28, dar au rămas doar 25 de persoane care beneficiază de ajutor conform Legii 416. Acestora le-am spus următorul lucru: care vreţi ajutor social, veniţi la muncă, prestaţi-vă zilele care le aveţi de prestat şi vă luaţi banii. Dacă nu veniţi la muncă, nu pot să vă pun prezent şi să vă dau banii. Unii s-au speriat, dar au înţeles că nu se poate altfel. I-am repartizat să efectueze lucrări de curăţenie la şcoli şi peste tot unde este nevoie, să elibereze spaţiile de gunoaie, etc.

Rep: Cum decurge relaţia dvs. cu administraţia judeţeană, respectiv Consiliul Judeţean, în acest moment?

S.M.: Este o relaţie foarte bună, mai ales cu dl. preşedinte Iliuţă. De câte ori m-am dus la dânsul, având nevoie de ceva, m-a ajutat în limita posibilităţilor. Noi am avea nevoie de multe dar dacă nu sunt bani…

Rep: Care a fost obiectivul principal al primăriei Frăsinet după învestirea dvs. ca primar? Ce vă doriţi să duceţi la bun sfârşit în acest timp?

S.M.: Obiectivul meu principal a fost să dau drumul la reţeaua de apă. Aveam 3 sate în care nu exista apă. Pe 14 noiembrie am făcut recepţia la acest proiect. Am dat drumul la apă în satele Dăneşti, Luptători şi Curăteşti.

Rep: În acest moment, care este cea mai mare necesitate a comunei Frăsinet?

S.M.: Cea mai mare necesitate ar fi să implementăm un proiect de asfaltare a întregii reţele stradale. Nu s-a mai accesat un astfel de proiect pe raza comunei de ani buni. Când am asfaltat în satul Dăneşti, a ieşit lumea afară la stradă şi a zis că de 27 de ani nu s-a asfaltat o porţiune de drum judeţean (că trece DJ chiar prin satul Dăneşti). Acest lucru a fost posibil datorită d-lui preşedinte Iliuţă. Am promisiunea dumnealui că o să termin asfaltarea măcar până la ieşirea din sat. De asemenea, a promis că o să se modernizeze şi DJ 309, care face legătura între satele Frăsinet – Ulmu şi satele Frăsinet – Nucet.

Rep: Colaborarea dvs. cu angajaţii din primărie cum este în acest moment?

S.M.: E o colaborare foarte bună, ne ajutăm reciproc. D-na secretară mă ajută foarte mult (aşa e la început, la primul mandat), am o colaborare foarte bună şi cu contabila, în general, cu toţi angajaţii. Am avut ceva probleme, la început, cu femeia de serviciu şi cu paznicul care nu lucrau sâmbăta şi duminica. Datorită acestui aspect a fost necesar să înfiinţez un sistem de supraveghere cu camere de luat vederi. Am refăcut organigrama şi ştatul de funcţiune al primăriei pentru că trebuia să angajez la gospodăria de apă muncitori, un electrician şi un mecanic.

Rep: Din punct de vedere financiar, cât a costat această investiţie? Cu paznicul ce s-a întâmplat. Mai angajaţi pe cineva?

S.M.: A fost nevoie de circa o sută şi ceva de milioane lei vechi. Paznicul a primit preaviz din data de 25 noiembrie. O să angajez un muncitor la întreţinere, un băiat care a lucrat pe tractor, care să poată lucreze şi pe buldoexcavator, că am un proiect pe A.F.I.R. de achiziţionare utilaj greu, tip, buldoexcavator. Deocamdată va lucra ca muncitor şi când aduce buldoexcavatorul, îl trimit la cursuri de specializare. Avem mare nevoie de un buldoexcavator pentru a rezolva diverse probleme, la rampele de gunoi şi, mai ales la deszăpezire, că iarna este zăpadă mare aici.

Rep: Un mesaj scurt, obiectiv, dinspre dumneavoastră către locuitorii comunei Frăsinet, în prag de sărbători.

S.M.: Eu le spun să aibă încredere în mine pentru că nu am să-i dezamăgesc. Ce am promis în campanie, cred că am făcut până acum, într-un an jumătate, în afară de parcuri şi alei pietonale. Dacă voi avea bani, voi face şi mai multe. Nu am promis în campanie că o să asfaltez şi totuşi, iată că mi s-a aprobat asfaltarea. Tuturor le doresc sănătate şi să aibă parte de sărbători frumoase şi liniştite!

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite