luni, octombrie 28, 2024
AcasăFAPT DIVERSSemnificații istorice 12 iulie

Semnificații istorice 12 iulie

- Advertisement -

La data de 12 iulie 1909 s-a născut filosoful Constantin Noica, autor al lucrărilor „Sentimentul românesc al fiinţei”, „Creaţie şi frumos în rostirea românească”, „Devenirea întru fiinţă”.

1797 – A încetat din viaţă poetul Ienăchiţă Văcărescu (n. 1740). A fost, de asemenea, diplomat, precum şi istoric.

1859 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfiinţează Oficiul de Statistică, una dintre primele instituţii publice create după Unirea Principatelor.

1882 – S-a născut matematicianul Traian Lalescu, autorul primei lucrări importante de sinteză în acest domeniu din literatura ştiinţifică universală, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale. (m. 1929)

1884 – S-a născut pictorul şi sculptorul Amedeo Modigliani (m. 24 ian, 1920, Paris).

1904 – S-a născut poetul Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel în anul 1971 (m. 23 sep, 1973)

1909 – S-a născut filosoful Constantin Noica („Sentimentul românesc al fiinţei”, „Creaţie şi frumos în rostirea românească”, „Devenirea întru fiinţă, vol. I: Incercarea asupra filozofiei tradiţionale”; „vol. II: Tratat de ontologie”) (m. decembrie 1987)

Sursa: mediafax.ro

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite