miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăFAPT DIVERSSP Centrale Termice a început evacuările

SP Centrale Termice a început evacuările

- Advertisement -

Rodica Dohot. La finalul săptămânii trecute, Serviciul Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ din cadrul Primăriei Călăraşi a evacuat două locaţii unde chiriaşii nu şi-au mai achitat datoriile prevăzute prin contract, constând în chirie şi penalităţi, ceea ce înseamnă aproximativ 2 ani de neplată consecutivă a chiriei.

În urma sentinţei judecătoreşti, reprezentanţii Fondului Locativ împreună cu un executor judecătoresc şi lucrători din cadrul Poliţiei Municipale au mers la ANL 1, Ap.25 şi la J23, Ap. 17 unde au executat chiriaşii rău platnici.

Chiar dacă au fost somaţi de executor, cei în cauză au refuzat să fie prezenţi la evacuarea bunurilor din imobil, pe toate acestea fiind pus sechestru. Şi alţi debitori ai fondului locativ pentru care s-au obţinut sentinţe de evacuare urmează să fie evacuaţi în această vară deoarece, pe perioada de iarnă este interzis prin lege evacuarea chiriaşilor.

În prezent, în evidenţele SP Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ sunt înregistrate 311 contracte pentru locuinţe din fondul locativ de stat, 352 pentru locuiţele sociale şi 279 de contracte pentru locuinţele ANL.

În perioada imediat următoare, în funcţie de sentinţele judecătoreşti urmează să mai fie evacuaţi alţi 38 de chiriaşi.

Unul dintre cei evacuaţi este chiar actualul preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitrii, Daniel Ştefan, cunoscut şi sub apelativul de Gâscanu, acesta având şi contoarele de la utilităţi ridicate pentru neplată.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite