miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăPOLITICASteriu a revenit la Comisia prezidenţială pentru agricultură, doar pentru a-şi încheia...

Steriu a revenit la Comisia prezidenţială pentru agricultură, doar pentru a-şi încheia activitatea

- Advertisement -

La sfârşitul lunii aprilie, preşedintele Traian Băsescu a semnat decizia privind reluarea activităţii Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, conform unui comunicat remis de AGERPRES.

Revenire lui Steriu la conducerea Comisiei nu are niciun fel de conotaţii politice, acest lucru întâmplându-se doar pentru ca aceasta să-şi poată încheia activitatea şi să prezinte raportul de activitate.

„Comisia urmează să finalizeze raportul privind politicile publice de dezvoltare a agriculturii până la data de 30 iunie 2013, când, potrivit, deciziei, îşi va înceta activitatea. Comisia îşi păstrează componenţa iniţială, iar preşedinţia ei va fi asigurată în continuare de domnul Valeriu Steriu”, se precizează în comunicat.

Şeful statului a înfiinţat respectiva Comisie în iulie 2009, fiind condusă la acea dată de Dacian Cioloş, care în prezent este comisar european. La data înfiinţării, se menţiona că respectiva Comisie are ca obiectiv elaborarea unor documente pentru orientarea strategiei şi politicilor publice pentru dezvoltarea agriculturii pe termen lung (la orizontul anilor 2020-2025), a planurilor de acţiune pe termen mediu (până în anul 2014) şi pe termen scurt (care să fie aplicate în anul 2010) şi a poziţiei României privind viitorul Politicii Agricole Comune. Finanţarea activităţilor necesare organizării şi funcţionării Comisiei se asigură din fonduri publice aprobate prin bugetul de stat al Administraţiei Prezidenţiale. În aprilie 2011, Traian Băsescu a semnat decizia de numire în funcţia de preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvolare a agriculturii în România a lui Valeriu Steriu.

Membru în respectiva Comisie este şi Adrian Rădulescu, care din luna aprilie a acestui an a fost numit consilier prezidenţial, coordonând Departamentul Politici Economice şi sociale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Valeriu Steriu, care în prezent este deputat USL, declara în luna martie a anului trecut că preşedintele Traian Băsescu va prezenta „în perioada următoare” un raport despre situaţia din agricultura României, dar şi o strategie până în anul 2020, partea de analiză bugetară, apoi o viziune pentru agricultura României până în anul 2030.

„Este un raport la care au lucrat 28 de persoane, doi vicepreşedinţi ai Academiei Române, 10 conducători de patronate din agricultură şi industrie alimentară, fermieri. După un an de analiză am concluzionat principalele măsuri care ar fi necesare pentru a duce agricultura acolo unde trebuie, să fie un motor al economiei, şi s-a văzut anul trecut acest lucru. Principalele probleme ale agriculturii vin din zona aşa zis orizontală. Agricultura românească este fărâmiţată, media pe cap de fermier fiind de 2 ha. Din cele 3,8 milioane de gospodării, numai 1,1 milioane reprezintă ceea ce Europa sprijină, deci este o problemă socială foarte mare. 60% dintre fermiei au peste 60 de ani şi acesta este pericolul cel mai mare pentru următorii 20 de ani. Foarte puţini tineri vin să le ia locul deşi există fonduri suficient de mari la dispoziţia tinerilor venite dinspre Europa, cât şi programe naţionale care trebuiesc debirocratizate”, a precizat, la acea dată, Valeriu Steriu. AGERPRES

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite