Fă-te frate cu cine trebuie, până treci puntea, pare a fi deviza după care se ghidează în politică ing. Victor Manea, primarul comunei Lupşanu. Alimentarea cu apă in satele comunei s-a numit „puntea” pe care a trebuit să o traverseze. Cel puţin aşa îşi justifică decizia de a se fi alăturat la finele celui de-al doilea mandat unei alte formaţiuni politice, alta decât cea care l-a consacrat, dar care drept răsplată îi oferă resursele necesare pentru a realiza pentru comuna care o administrază, proiecte care să schimbe considerabil în bine viaţa locuitorilor.
Rep: D-le primar, de 6 luni vă exercitaţi cel de-al treilea mandat. Cum şi cu ce aţi reuşit să determinaţi locuitorii să vă acorde girul unui nou mandat?
V. M.: Oamenilor trebuie să le promiţi doar cât ştii că poţi face. Proiectele implementate în cei 8 ani au însemnat enorm. Realismul meu a contat foarte mult în faţa lor. Corectitudinea, de asemenea. Şi nu în ultimul rând, respectul
Rep: Cum terminaţi anul 2012, din punct de vedere economic?
V.M.: Suntem la zi cu plata salariilor celor 37 de asistenţi personali. De asemenea, nu suntem în întârziere cu achitarea drepturilor salariale ale funcţionarilor. Nu există restanţe financiare către furnizori de servicii şi/sau colaboratori noştri. Colectarea taxelor şi impozitelor este la un procent bun. În concluzie, din punct de vedere economic, încheiem anul cu un uşor plus la bugetul local.
Rep: Ținând cont de criza financiară prelungită, la nivelul comunei există cazuri sociale care să constituie urgenţe pentru serviciul de specialitate?
V.M.: Nu se semnalează cazuri sociale deosebite. Dar, ca în fiecare comună sunt oameni şi familii cu situaţii materiale precare. Primăria Lupşanu are în plată 12 dosare privind asistaţii social, de la Legea 416. Pe aceşti nevoiaşi, dar şi pe cei care nu beneficiază de această lege, i-am inclus într-un program de protecţie socială. Primăria le va acorda alimente din ajutorul guvernamental, ajutor de încălzire, bineînţeles, dacă se încadrează criteriilor impuse de lege.
Rep: D-le primar, de ce v-aţi dorit atât de mult încă un mandat?
V.M.: Când oamenii îşi pun baza în tine este foarte important să nu îi dezamăgeşti. Mi-am dorit foarte mult să continui şi să finalizez proiectele începute. Şi, de ce nu, sper să pot implementa şi altele noi, care să îmbunătăţească vizibil condiţiile de viaţă ale concetăţenilor mei.
Rep: Nu vă cer să enumeraţi realizările dvs., locuitori le cunosc şi sunt vizibile în comună, dar vă rog să faceţi cunoscut ce lucrări aţi demarat în aceste 6 luni?
V.M.: Imediat după învestire, am ţinut să continui derularea celui mai important proiect prin H.G. 577 „Înfiinţare reţea alimentare cu apă potabilă în satul Lupşanu”. Mai ales că am primit 4 miliarde lei vechi pentru finalizarea lucrărilor celor 8,7 km cât se întinde reţeaua în acest sat. Finalizarea la mijlocul lunii decembrie a proiectului în valoare de 1 milion de euro, care a avut ca obiectiv reabilitarea, modernizarea şi dotarea şcolii cu clasele I-VIII, a grădiniţei şi a clasei pregătitoare din satul Radu Vodă. Finalizarea, până la finele anului 2012, a unui proiect care are două obiective importante pentru locuitorii noului cartier din satul Nucetu „Reţeaua de electrificare şi Reţeaua de alimentare cu apă potabilă”. Finalizarea lucrărilor de reparaţii şi consolidare, în valoare de 10.000 lei, la faţada exterioară a bisericii din satul Lupşanu. Construire gard metalic împrejmuitor la biserica din satul Nucetu 5.000 lei. Construire gard metalic împrejmuitor la biserica din satul Plevna 5.000 mii lei.
Rep: Care sunt priorităţile primarului Victor Manea pentru următorii ani?
V.M.: Două mari proiecte sunt prioritare pentru următori anii:
– Înfiinţare 10,5 km reţea alimentare cu apă potabilă în satul Radu Vodă;
– Înfiinţare 10 km reţea alimentare cu apă potabilă în satul Plevna;
Asta-i doare cel mai mult pe oameni. Lipsa apei, cu atât mai mult cu cât fiind vorba de o importantă zonă agricolă, fertilizarea intensivă a dus în timp la levigarea nitriţilor şi nitraţilor în adânc, riscând ca apa din fântâni să fie improprie conumului în gospodăriile locuitorilor.
– Continuarea lucrărilor de pietruire a străzilor din comunale până la finalizarea celor 15 km rămaşi din mandatul anterior.
– Derularea unui proiect care are obiectiv asfaltarea a 1,5 km de sectoare de drumuri comunale de interes public în satul Radu Vodă.
– Susţinerea financiară a echipei de fotbal Steaua Lupşanu, cu obiectiv principal de promovare în Liga a IV-a a începând cu sezonul următor.
Rep: Vă mulţumesc. Care este mesajul dvs. pentru locuitorii comunei Lupşanu?
V.M.: Primăria va acorda cu ocazia sărbătorilor de iarnă pungi cadouri familiilor sărace şi copiilor la bradul de crăciun. Tuturor le doresc multă sănătate şi bucurii căt mai multe.