sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăEVENIMENTZilele Municipiului Călăraşi/Programul manifestărilor

Zilele Municipiului Călăraşi/Programul manifestărilor

- Advertisement -

Vineri, 18 septembrie 2015

Locații de desfășurare:

  • Sala de ședințe a Primăriei Municipiului Călărași
  • Muzeul Municipal Călărași
  • Str. București
  • Platoul din fața Prefecturii

10:00-11:00: Ședinţă solemnă a Consiliului Local al Municipiului Călărași, în care se va supune aprobării proiectul de hotărâre privind acordarea titlurilor de ”Cetățean de onoare al municipiului Călărași” și se vor semna acordurile de cooperare/înfrățire cu localități europene.

11:00-11:30: Piesa de teatru ”Ștefan cel Mare – Atletul lui Hristos”, interpretată de trupa de teatru GIGANȚII a Școlii Gimnaziale Cuza Vodă, în foyer-ul Sălii de ședințe a primăriei

14:30: Nunta de Aur Ediţia 2015 – 45 de cupluri vor sărbători aniversarea a 50 de ani de căsătorie, împliniți până în anul 2015

14:30-15:30: Activități ale elevilor călărășeni, membri ai Asociației Liderii Mileniului Trei, desfășurate împreună cu membrii delegațiilor invitate (cunoaștere și prezentare a localităților de origine, precum și a preocupărilor specifice)-locația Muzeul Municipal Călărași

15:30– Deschiderea oficială a evenimentului în foyer-ul Centrului Cultural Județean Călărași

16:00-18:00: Festivitate de acordare a titlului de ”Cetățean de onoare al municipiului Călărași”, precum și a diplomelor aniversare, concert de muzică clasică susținut de grupul TRIO MOZAIC și invitații săi, printre care metzosoprana Oana ANDRA.

18:00-18:30: Parada ștafetarilor și a ansamblurilor folclorice invitate (plecare din zona Orizont, sosire la scena situată pe platoul din fața Prefecturii)

18:30: Semnarea acordului de cooperare cu orașul BIELSK PODALSKI din Polonia (delegația va sosi după festivitatea din cursul dimineții)

18:30-20:00: Concert artiști locali și ansambluri invitate

20:00-22:30: Spectacol cu artiști profesioniști

Sâmbătă – 19 septembrie 2015

Locații de desfășurare:

  • Stadionul Navrom, sală cinematograf 3D, Grădina Zoologică, Parc Central
  • Platoul din fața prefecturii
  • Școala generală nr. 11 – sală de sport

10:00-12:00: Activități ale elevilor călărășeni, membri ai Asociației Liderii Mileniului Trei desfășurate împreună cu membrii delegațiilor invitate (jocuri în aer liber)/vizionare film la Cinematograf 3D

12:00-16:00: Meciuri de handbal în cadrul Turneului Gheorghe Dumitru, în sala de sport a Școlii gimnaziale Tudor Vladimirescu

17:00: Activități demonstrative ale Crucii Roșii-filiala Călărași pe platoul din fața Prefecturii

18:30-20:00: Concert artiști locali și ansambluri invitate

20:00-22:30: Spectacol cu artiști profesioniști

Duminică – 20 septembrie 2015

            Locații de desfășurare:

  • Platoul din fața prefecturii
  • Traseul motocicliștilor (NAVROM, str. Dobrogei, Bd. Republicii, str. N. Titulescu, str. București, Peco, str. București, scenă)
  • Sala Polivalentă

9:30-12:00: Concursuri de table, jocuri și concursuri populare cu participarea călărășenilor, pe platoul din fața Prefecturii, concurs de gătit.

12:00-13:00: Parada motocicliștilor

13:00-16:30: Ziua Sportului călărășean și finala Turneului de handbal Gheorghe Dumitru, în Sala Polivalentă. Vor avea loc demonstrații sportive și premierea sportivilor cu rezultate înregistrate la competiții internaționale în anul 2014.

18:30-20:00: Gala forumului cultural

20:00-22:00: Spectacol cu artiști profesioniști/Spectacol cu lasere

Luni – 21 septembrie 2015, orele 16:00-21:00 Ziua Pensionarului

Primăria Călăraşi va fi gazda delegaţiilor celor 7 ţări invitate şi anume:

Germania, oraşul Skeuditz

Slovacia, oraşul Raslavice

Federația Rusă, orașul Kinghisepp

Polonia, orașele Bielsk Podlaski și Dydnia

Serbia, orașul Zayecar

Belarus, orașul Svetlo Gorsk

Bulgaria, orașele Silistra, Razgrad și Dve Mogili

Republica Moldova, orașul Călărași

Se vor semna acorduri de colaborare/înfrăţire cu următoarele:

Polonia, orașul Bielsk Podlaski

Slovacia, orașul Raslavice

Federația Rusă, orașul Kinghisepp

Belarus, orașul Svetlo Gorsk

Bulgaria, orașele Silistra, Razgrad

Delegațiile oficiale numără nu mai puţin de 50 de persoane, persoane membre ale ansamblurilor artistice invitate, inclusiv însoțitori 100 de persoane, elevi și artiști locali 150 de persoane şi sportivi participanți la Turneul de handbal „Gheorghe Dumitru” 128.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite