joi, noiembrie 28, 2024
AcasăEVENIMENT1-2 octombrie/Cursa Dunării Călărășene – o sărbătoare a sportului, pe două roți

1-2 octombrie/Cursa Dunării Călărășene – o sărbătoare a sportului, pe două roți

- Advertisement -

A treia ediție a Cursei Dunării Călărășene are loc în perioada 1 – 2 octombrie la Călărași, într-un cadru natural deosebit. Cursa de șosea reprezintă ultima etapă din Road Grand Tour, cea mai importantă competiție de șosea din România.

De asemenea, concursul va găzdui și prima ediție a Campionatului Național de Tandemuri dupa 1989. Fondul de premii generos – 5000 Euro, probele din care pot alege atât începătorii cât si avansații, decorul natural superb: iată câteva motive să vă înscrieți chiar acum (locurile sunt limitate)!

La Cursa Dunării Călărășene, puteți alege una sau mai multe dintre cele 5 probe, în funcție de gusturi (șosea/offroad ) și de vârstă (probe pentru copii, junior și adulți).

Programul Cursei Dunării Călărășene 

1 – 2 Octombrie 2016

Ziua 1 (sâmbătă, 1 octombrie): Ofensiva asfaltului
⦁ Cursa clasică de 71,5 km, ultima etapă din Road Grand Tour, este țintită către iubitorii asfaltului și a vitezei, junior și seniori, fete și băieți.
⦁ Campionatul Național de Tandemuri este la prima ediție din 1990 încoace și ne propunem să-l transformăm într-o tradiție; cursa este organizată în parteneriat cu Asociația Tandem.
⦁ Întrecerea copiilor până în 7 ani, pe un poligon special amenajat pentru ei.

Program detaliat:
Start comun Cursa de sosea – Road Grand Tour & Campionatul National de Tandemuri
⦁ 9:00-10:30 Preluarea kiturilor de concurs, Esplanda Consiliului Judetean Calarasi (vis-a-vis Hotel Calarasi)
⦁ 10:45 Sedinta tehnica pe scurt
⦁ 11:00 START cursa sosea & campionatul national de Tandemuri
⦁ 12:45 Timp limita intoarcere Vlad Tepes check-point  (km 32.5)
⦁ 15:00 Timp limita sosire Calarasi, finish
⦁ 15:30/15:45 Festivitatea de premiere
⦁ 14:00-16:30 – Fishhhh party

Ziua 2 (duminică, 2 octombrie): Asaltul insulei
⦁ Cursa insulei – 53 km; este o cursă offroad unică în România: începe cu traversarea Dunării ( Brațul Borcea ) cu barca, iar startul și finișul au loc pe Plaja Mare din Călărași; este un traseu mirific, cu nisip fin, drumuri de căruță și poteci prin păduri, pe dig, prin lanuri, de floarea soarelui și plantații de Paulownia.
⦁ Cursa de familie va avea un traseu de 3 – 5 km ( în funcție de vreme ), prin pădure; este un concurs pentru prichindeii de 7 – 13 ani care se vor întrece în familie; la această probă se pot înscrie numai echipe de doi participanți, în formatul tata / mamă / bunică / bunic + copil.

Program detaliat:
Cursa insulei si Cursa prichindeilor
⦁ 9:00-10:30 Preluare de kituri – Plaja Mare, zona de start
⦁ 9:00-10:45 Transfer participanti & biciclete cu barca, pe insula – din parcul Central
⦁ 10:45 Sedinta tehnica pe scurt
⦁ 11:00 START Cursa insulei
⦁ 13:00 Timp limita check point Km 26
⦁ 16:00 Timp limita Finish
⦁ 16:00 Cursa prichindeilor
⦁ 16:30 Festivitatea de premiere
Fish party activ incepand cu ora 14:00; fiecare participant primeste la finish un voucher in baza caruia se va bucura de o portie de saramura de crap cu mamaliguta, la terasa, pe Plaja Mare.

Înscrierile se fac pe site-ul official – http://smartatletic.ro/cursadunarii și fiecare participant va primi un kit de concurs ce cuprinde, printre altele: tricou și număr de concurs cu cip de cronometrare, medalie de finisher și o porție de saramură de crap cu mămăliguță, la final.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Călărași, prin Centrul Cultural Județean Călărași, cu sprijinul Smartatletic. Printre partenerii acestei ediții se regăsesc: Călărași Cycling Team, Road Grand Tour, Asociația Tandem.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite