marți, noiembrie 26, 2024
AcasăPOLITICA1.496 de proiecte din 1.149 de localități vor primi finanțare de peste...

1.496 de proiecte din 1.149 de localități vor primi finanțare de peste 7 mld lei prin PNRR

- Advertisement -

Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă finanțează 1.496 investiții, în 1.149 localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de peste 7 miliarde de lei.

Pentru Valul Renovării au fost aprobate 434 de noi proiecte, depuse de 46 de autorități centrale și 388 de unități administrativ-teritoriale. Proiectele includ lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.

Pentru Fondul Local au fost aprobate 1.062 de noi proiecte, pentru care au depus cereri de finanțare 761 de unități administrativ-teritoriale.

Proiectele vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști, precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificarea urbană.

Lista este disponibilă aici: https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite