Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2023, se va desfășura miercuri, 19 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Călărași.
În județul Călărași au fost admiși la proba scrisă 127 de candidați (dintr-un total de 134 de candidați înscriși la începutul anului școlar), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:
• efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
• calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;
• media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).
Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământ, aprobată prin O.M.E.C. 5434/31.08.2020, modificat prin O.M.E. 5722/27.09.2022 și a Procedurii nr. 28872/30.06.2023, în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7:30 și, cel mai târziu, la ora 8:00, în baza unui document de identitate valabil.
După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore. Primele rezultate vor fi afișate în data de 25 iulie, în centrul de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro.
Contestațiile se depun la centrul de examen Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Călărași, conform calendarului aprobat, în zilele de 25 iulie până la ora 20:00 și 26 iulie până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afișează la centrul de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 1 august 2023.
Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea examenului național pentru definitivare în învățământ, precum și despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro.