Rodica Dohot. Pentru prima dată în comuna Spanţov s-a organizat Ziua Comunei. Noul primar Silviu Niki Gheorghescu spune că ideea a fost a lui, sărbătoarea fiind în plan încă din timpul campaniei electorale şi crede că merita şi comuna să aibe o astfel de manifestare, nu neapărat în contextul în care toate comunele din judeţ au astfel de sărbători.
Şi la Spanţov sunt oameni gospodari şi muncitori care merită o astfel de zi şi se pot bucura de ea. În ceea ce priveşte desfăşurarea, primarul din Spanţov spune că sărbătoarea aflată la prima ediţie a ieşit mai bine decât se aştepta, participând în jur de 800 de oameni, mai ales că a fost organizată foarte repede.
La ziua comunei Spanţov au onorat invitaţia primarului şi viitorii candidaţi la alegerile parlamentare din decembrie ce vizează colegiile pe zona de nord şi anume Raluca Surdu, Aurel Nicolae şi Iulian Dumitrescu. Aceştia chiar l-au ajutat cu organizarea Zilei Comunei.
„La viitoarea manifestare vom lua în calcul stabilirea unei anumite zi care nu se va presupune cu nici o altă sărbătoare şi vor putea fi prezenţi şi oficiali ai judeţului!”, spune primarul Gherghescu.
Nu se pot face prea multe la început de mandat
La început de nou mandat, noul primar nu este încântat de ceea ce a găsit în momentul în care s-a instalat la primărie, mai ales că a rămas foarte puţin timp până la finalul lui 2012. Acesta spune că odată stabilite clar lucrurile pentru anul viitor va putea plia bugetul pe 2013 în funcţie de necesităţile primordiale ale comunei Spanţov. „Bugetul era terminat în momentul în care am preluat eu primăria. Era la limita de supravieţuire.”, declară primarul.
Cea mai mare problemă în Spanţov este lipsa apei potabile
În Spanţov, pe perioada de vară apa este furnizată alternativ, comuna fiind compusă din patru sate, apa ajunge la 2 zile în fiecare sat, un lucru extrem de neplăcut pentru toţi locuitorii. Primarul Gheorghescu spune că are în plan construirea unei noi staţii de apă ce va deservi 2 sate, iar cea actuală să funcţioneze pentru celelalte două. În prezent, după spusele primarului, actuala staţie este subdimensionată şi ca număr de puţuri dar şi din punct de vedere al capacităţii de apă furnizată populaţiei. Chiar dacă actuala staţie a trecut printr-un program de modernizare, acest lucru s-a realizat fără a avea un proiect tehnic de organizare aici fiind vorba şi de unele decizii greşite ale vechii administraţii. În acest sens, noul primar a făcut deja demersuri pentru remedierea acestei situaţii.
Se doreşte finalizarea pietruirii drumurilor
Cu toate că pe mandatul fostei conduceri s-a încercat parţial pietruirea unor drumuri, primarul Gheorghescu este de părere că, până la finalul anului 2012, pietruirea se va realiza în proporţie de 95%, aceasta fiind una din principalele priorităţi luate în calcul de edilul primăriei, alături de problema apei potabile.
„O comună aşa cum este Spanţov, care se află şi aproape de Olteniţa, nu se ridică la standarde aşa cum ar trebui în 2012, fără existenţa unei canalizări, mai ales când există destule oportuniţăţi pentru realizarea acestui lucru.”, este de părere Gheorghescu. Chiar dacă îşi doreşte şi rezolvarea problemei canalizării, primarul spune că nu poate executa această lucrare din fonduri proprii. Este impetuos necesar accesarea unor programe finanţate cu fonduri europene, lucru care s-a încercat şi în anii trecuţi, dar fiind vorba de o lucrare foarte mare care presupunea şi crearea unei staţii de epurare foarte mari, nu s-a început nimic în acest sens. „Am discutat cu un specialist să refacem proiectul staţiei de epurare, astfel încât să poată fi făcută în conformitate cu numărul total al locuitorilor.”, declară primarul Gheorghescu.
Şcolile sunt, cât de cât, pe un făgaş normal
Odată cu deschiderea noului an şcolar, toate unităţile de învăţământ din Spanţov şi din satele arondate funcţionează cât de cât bine, primarul spunând că mai trebuiesc doar câteva aprobări. A adus în discuţie şi situaţia unei grădiniţe construite în 2006 care are o situaţie complicată în acest moment, dar se încearcă remedierea acestui lucru. Un alt lucru constatat în momentul preluarii mandatului a fost şi acela că nu a găsit la sediul primăriei niciun dosar al nici uneia dintre şcoli sau grădiniţe, toate actele fiind date dispărute, aici fiind vorba de acte de construcţie, modernizări, evaluări de risc şi alte documente specifice.
Priorităţi 2013 – apa şi canalizarea
Primarul Gheorghescu spune că şi-a conturat deja noul buget pe anul 2013 unde ca şi prioritaţi zero se află apa şi canalizarea, aici fiind vorba în primă fază de realizarea şi plata proiectelor, sumă ce poate ajunge la aproximativ 5 miliarde, bugetul total primăriei fiind undeva la 30 de miliarde de lei vechi.
Probleme la colectarea taxelor şi impozitelor
După cum declară primarul din Spanţov, o mare problemă o ridică aproximativ cei 1.700 de romi care sunt în imposibilitatea de a-şi asigura traiul de zi cu zi, lucru ce duce implicit şi la neplata impozitelor, aceştia reprezentând 55% din populaţie. Această stare de fapt se resfrânge în imposibilitatea primăriei de a-şi încasa taxele şi impozitele, lucru ce cauzează o mare problemă la nivelul primăriei Spanţov. Primarul mai spune că din aceşti 1.700 de romi doar 300 au un loc de muncă şi oricum au venituri foarte mici. Vis-a-vis de cei luaţi în evidenţă pe Legea 416, edilul afirmă că în prezent sunt în jur de 100 de persoane, numărul acestora fiind în descreştere.
Proiecte de viitor – modernizarea bazei sportive şi încurajarea manifestărilor culturale
Alături de celelalte proiecte de importanţă majoră, precuma apa şi canalizarea, alte proiect aflate în atenţia noului primar sunt modernizarea bazei sportive şi renaşterea activităţii culturale la nivel de comună. Existând o noua conducere la nivelul şcolilor, primăria doreşte să aibă o colaborare foarte bună cu aceasta. În acest sens, primarul Gheorghescu crede că este absolut necesară crearea unei formaţii culturale sau a unui cor format în special din elevi şi nu numai, care să poată participa la diverse manifestări culturale, binenţeles cu suport financiar total din partea primăriei. „Cu privire la manifestările culturale, vreau să vă spun că ăsta vreau să fie începutul. Să avem şi noi serbări şcolare la început şi la final de an, să putem omagia aşa cum se cuvine sărbătorile naţionale, dar asta trebuie să vină şi cu implicare din partea lor, nu numai din partea primăriei. Sunt de părere că Ziua Naţională a României nu poate trece nesărbătorită, nici nu vreau să aud de neimplicare. Eu sunt un tip foarte naţionalist!”, ne-a mai declarat primarul Silviu Niki Gheorghescu.
Pentru că se apropie alegerile parlamentare, primarul Gheorghescu ne-a vorbit şi despre candidaţii pe colegiile din care face parte comuna Spanţov. Iulian Dumitrescu şi Raluca Surdu, candidaţii pentru Senat, respectiv Camera Deputaţilor, sunt în opinia primarului oameni care merită încrederea spanţovenilor. „Atât Iulian Dumitrescu cât şi Raluca Surdu sunt două perosane care se implică, genul de politicieni apropiaţi de comunităţile lor, lipsiţi de aroganţă şi care au o mare calitate – ştiu să asculte!”, a declarat primarul Niki Gheorghescu.